P(r)oza zilei: Petrică Don și rotația cadrelor

Întâlnirea mea cu Petre Don s-a petrecut sub zodia inefabilă a poeziei și a umorului rafinat. Probabil pentru a răspunde în felul lui la întrebarea hölderliană a rostului poetului în vreme de secetă, la începutul anilor 80 Petre a organizat pe lângă Comitetul Județean UTC un cenaclu literar, unde tot la două săptămâni eram poftit și eu și prietenul meu Vasile Filip.

Veneam amândoi de la Sebiș de sâmbătă seara, dormeam la Hotelul Partidului (actualul Hotel Central) și ni se deconta din partea UTC-ului drumul, cazarea și mâncarea.

Duminica dimineața participam la ședința Cenaclului literar POESIS, care ședință se prelungea apoi în grup mai restrâns până seara târziu la Cafeneaua Tineretului și, cu ultimul tren, dar plini de elanuri creatoare, ne întorceam și noi la Sebiș.

După vreun an de zile aceste escapade literaro-bahice s-au cristalizat într-o culegere de poezii și, pentru a-mi recompensa într-un fel efortul, Petrică m-a trimis la un curs |UTC de mai multe luni la Cluj Napoca. Era mai mult un ”curs sabatic”, căci îmi petreceam toată ziua prin Biblioteca Universității, pe la cenaclurile revistei Tribuna și, desigur, prin birturile orașului.

La finalul cursului, examenele de filozofie și istorie le-am luat lejer, iar la cel de ”Construcție UTC” (de care habar nu aveam!), s-a nimerit să am în mână o carte ce făcea pe atunci ravagii în România comunistă, ”Sfidarea mondială”, și instructorul de la Comitetul Central al UTC observând-o, m-a provocat la o discuție lungă despre roboți și computere (eram în 1981!) și apoi m-a notat la supervativ, fără să mai discutăm despre anodina ”Construcție UTC”.

Așa că m-am întors la Arad ca un absolvent eminent și, în momentul în care primul secretar UTC pe orașul Sebiș s-a îmbolnăvit de hepatită, tov. Petre Don și tov. prim secretar UTC de județ, Matei Șimăndan m-au însărcinat să devin liderul tineretului din Sebiș.

Degeaba le-am explicat că habar nu am ce este aceea ”Construcție UTC” și că norocul meu chior s-a numit Jean-Jacques Servan-Schreiber cu a sa ”Sfidare ...”, căci tov. Matei Șimandan, absolvent clujean de filozofie, mi-a replicat că un dirijor nu trebuie să știe cânta la instrumentele din care-i compusă orchestra, ci să- i dirijeze pe interpreți.

Și acest sfat chiar a funcționat la Sebiș!

Și numai de câteva ori pe an, când se întâmpla ca la Arad să sosească din capitală câte un poet gen George Țărnea, eram chemat de către tov. Petrică Don la Comitetul Județean UTC și secția gospodărie ne dădea un credit generos, pe care-l spărgean trei zile și trei nopți, sorbind coniac Milcov (”Hai la Milcov cu grăbire...”) și recitând neîncetat poezii.

Iar atunci când o brigadă complexă de la Comitetul Central UTC venea în control în Județul Arad, era inevitabil direcționată spre Sebiș, unde se simula o verificare a documentelor, pentru ca apoi toată trupa, cu conștiința împăcată, să poată chefui, ferită de ochii clasei muncitoare, la Hanul Dezna și la Hotel Moneasa.

Și așa într-o bună zi m-am pomenit la Sebiș cu Petrică Don însoțit de o delegație a CC al UTC, condusă de către tov. C. Olteanu, adjunctul șefului cadrelor, celebrul (după Revoluție) Octav Cosmâncă.

Intrându-și meticulos în rol, tov. Olteanu mi-a cerut mai întâi mie documentele UTC de pe oraș, însă întrucât îl aveam ca și secretar cu propaganda pe Vasile Filip, pe atunci student la jurnalistică la București, și care-i dădea lecții secretarei cu propaganda pe județ, tovarășa Paulina Hațegan, instructorii de la Comitetul Central au rămas impresionați de înalta calitate a învățământului politico-ideologic al tinerilor sebișeni.

Așa că după mine i-a venit rândul să fie controlat tovarășului meu de suferință, Avram M., activistul UTC care răspundea de comunele din zonă. Și vă imaginați că tinerii din satele Prunișor, Păiușeni sau Văsoaia nu aveau nici un fel de ”Program de activități”, sau ”Plan de măsuri”, așa că tov. OLteanu, prefăcându-se profund nemulțumit, l-a întrebat pe Avrămuț dacă el știe măcar din cine este compus Comitetul Central al Partidului Comunist Român.

Avrămuț, ca un elev disciplinat, a început să-i enumere pe degete pe tov. Nicolae Ceaușescu, pe tov. Elena Ceaușescu, pe tov. Constantin Dăscălescu, pe tov. Ștefan Andrei și apoi s-a oprit brusc.

- Haide tov. Avrămuț, că mai sunt mulți, a plusat nemilos tov. Olteanu.

Și atunci lui Avrămuț, care alergase săracul trei zile să facă rost de țuică, vin, carne și, mă rog, tot ce mai presupunea paranghelia de la Dezna și Moneasa, i-a sărit țandăra și i-a replicat prompt sâcâitorului șef de cadre:

- Știți ceva, tov. Olteanu, să-i mai f*ută Dumnezeu, că tovarășul Ceaușescu îi schimbă toată ziua (era vorba de celebra, în epocă, ”rotație a cadrelor”) și io unul nu-i mai pot ține minte!

În acel moment s-a lăsat o tăcere asurzitoare și ne uitam unii la alții îngroziți, căci tocmai fusese înjurat de Dumnezeu tovarășul Nicolae Ceaușescu și tocmai într-un sediu UTC și tocmai în fața adjunctului șefului cadrelor de la Comitetul Central al UTC!

Numai că tov. Olteanu, o curvă bătrână, ce văzuse multe în munca asta, a realizat potențialul exploziv al situației și, după un moment de perplexitate, a izbucnit într-un râs zgomotos și i-a răspuns lui Avrămuț:

- Asta-i cea mai colorată definiție dată ”rotației cadrelor” ce am auzit-o vreodată și acuma, Avrămuț, te rog, arată-mi ce țuică și brânză aveți voi aici, la Sebiș!

Ulterior Petrică mi-a povestiv că, imediat ce s-au întors la Arad, tov. Olteanu l-a rugat să-i tragă la xerox o copie a pozei lui Avramuț și șeful cadrelor și-a lipit-o în buletin și ori de câte ori era apoi megastresat de către Octav Cosmâncă sau Nicu Ceaușescu, deschidea buletinul de identitate și nervii i se risipeau instant.

Iar acum, când Petrică s-a întâlnit cu siguranță cu Avramuț, sunt convins că și-au amintit amândoi despre ”rotația cadrelor” de la Sebiș și au zâmbit înțelegător.

P(r)ozeur: Vasile de Zărand