Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Pesta micilor rumegătoare vine cu restricții pentru ciobani; se așteaptă o derogare care să permită reluarea exporturilor

Pesta micilor rumegătoare lovește în plin în ciobanii din Arad și Bihor care nu își mai pot vinde mieii la export din cauza restricțiilor impuse. Pe de altă parte, prefectul Mihai Pașca și dr. Marcel Roșu, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), dau asigurări arădenilor că în piețe și în magazine va exista carne de miel.

Pesta micilor rumegătoare vine cu restricții pentru ciobani; se așteaptă o derogare care să permită reluarea exporturilor
Comentează 1

Potrivit prefectului, în județ au fost autorizate trei abatoare pentru sacrificarea mieilor, cu o capacitate de 700-1000 de capete pe zi. Acestea se află la Hălmagiu, Macea și Nădlac. De asemenea, în perioada 9-19 aprilie, crescătorii de animale vor putea solicita autorizarea unor puncte temporare de sacrificare în interiorul explotațiilor, cu vânzare la poarta fermei. „Arădenii vor putea găsi carne de miel în locurile autorizate din punct de vedere sanitar-veterinar, deci aprovizionarea de Paște nu va fi afectată, doar că vor fi luate anumite măsuri pentru asigurarea calității acestor produse și pentru siguranța consumatorilor. Există anumite restricții în vigoare pentru mișcarea animalelor vii din și către fermele din județ. Vom insista alături de colegii din Guvernul României și ANSVSA pentru relaxarea controlată a acestor măsuri, dacă nu vom avea o extindere a bolii în perioada sărbătorilor”, a declarat Mihai Pașca.

Derogare așteptată cu sufletul la gură

La rândul său, directorul DSVSA a ținut să precizeze că anul trecut s-a solicitat autorizarea a doar două puncte provizorii de sacrificare și cu toate acestea Aradul nu a suferit în ceea ce privește aprovizionarea cu carne de miel. „Nu vedem de ce ar fi o problemă cu furnizarea cărnii de miel câtă vreme pe piață, în supermarketuri, în magazine va exista carne, în special din abatoarele autorizate în România, inclusiv din abatoarele autorizate în județul Arad. Ceea de a doua problemă, care din punctul nostru de vedere este mult mai importantă și pentru rezolvarea căreia cerem sprijin tuturor, cerem înțelegere crescătorilor, este cea a mișcării animalelor, respectiv a vânzării animalelor. În perioada de restricție, din păcate, din județele Arad și Bihor nu pot ieși animale. Asta împiedică comercializarea animalelor la export și oamenii sunt foarte nemulțumiți, având în vedere că este perioada în care animalele ar trebui să iasă la pășune, nu mai există furajul necesar pentru a ține aceste animale în stabulație. În acest sens, așa cum a precizat domnul prefect, Guvernul și reprezentanții ANSVSA fac eforturi semnificative pentru a obține o derogare de la această decizie a Comisiei Europene, cu reducerea perioadei de restricție, ceea ce înseamnă că am putea să avem o relaxare la începutul lunii aprilie, respectiv undeva în data de 10. Bineînțeles, în funcție de evoluția bolii și în situația în care nu va apărea în județul Arad sau în Bihor un nou focar de pestă a micilor rumegătoare”, a punctat dr. Marcel Roșu.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite