Percheziții în Arad și Timiș într-un dosar de șantaj și hărțuire
Astăzi, 19.10.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Timișoara au efectuat un număr de 5 percheziții domiciliare, pe raza județelor Arad și Timiș, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de șantaj, hărțuire, violare de domiciliu și violarea vieții private.
În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2021, un cetățean austriac împreună cu doi cetățeni români au constituit un grup infracțional organizat, care în mod coordonat şi repetat, prin utilizarea unor dispozitive de localizare şi dispozitive de înregistrare ambientală, au urmărit şi supravegheat fără drept o persoană vătămată de sex feminin, la domiciliul şi la locul său de muncă, cauzându-i acesteia o stare de temere pentru siguranţa sa. De asemenea, prin utilizarea repetată de constrângeri, constând în amenințări cu desfacerea contractului de muncă precum şi printr-o monitorizare ambientală agresivă, fără drept a vieţii private a victimei, membrii grupului au încercat să o determine pe aceasta, să reia o relaţie extraconjugală mai veche cu unul dintre suspecți, respectiv cetățeanul austriac.
Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că persoana vătămată avea și calitatea de angajat la o societate comercială administrată de către cetățeanul austriac.
S-a reținut faptul că, începând cu anul 2021, cetățeanul austriac dorind să reia relația cu persoana vătămată, a ameninţat-o pe aceasta în mod repetat cu desfacerea contractului de muncă, demarând o campanie de monitorizare agresivă a vieţii private a victimei.
În data de 11.01.2021, cetățeanul austriac a pătruns fără drept în locuința victimei, apelând la serviciile mai multor detectivi particulari pentru supravegherea şi hărţuirea victimei.
De asemenea, acesta a procedat la localizarea şi ascultarea fără drept a convorbirilor ambientale, prin montarea de mijloace tehnice în articolele de îmbrăcăminte şi în autoturismul de serviciu utilizat de către persoana vătămată.
La solicitarea liderului grupării, pe tot parcursul anului 2021, în mod coordonat şi repetat, cei doi detectivi particulari împreună cu alte persoane din anturajul acestora, care erau neautorizate să desfăşoare activităţi de detectivi, contrar prevederilor Legii nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, încălcând dreptul la viață intimă, familială şi privată al persoanei vătămate, au procedat la supravegherea ambientală în locuri publice şi la domiciliul victimei, beneficiind de suportul tehnic clandestin al cetățeanului austriac (aparatura de localizare şi ascultare fără drept a convorbirilor ambientale).
În urma administrării actelor probatorii în dosarul penal, au fost identificate dispozitivele de localizare și de ascultare ambientală, montate pe autoturismul utilizat de către victimă, fără știrea sau acordul acesteia. În urma perchezițiilor, au fost ridicate 3 laptop-uri, 6 telefoane mobile, 1 H.D.D., 3 reportofoane și un dispozitiv G.P.S.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 3 persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.