Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Patru străini au fost descoperiți de polițiștii de frontieră arădeni, încercând să treacă granița ilegal

Poliţiştii de frontieră arădeni de la Nădlac și Nădlac II au descoperit patru cetăţeni din Irak și Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport.

Patru străini au fost descoperiți de polițiștii de frontieră arădeni, încercând să treacă granița ilegal
Comentează 0

Ieri, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, grâu pe ruta România-Italia.

În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în spațiul destinat odihnei șoferului din cabina capului tractor, doi cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Irak, în vârstă de 31, respectiv 32 de ani.

De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui automarfar condus de un cetăţean turc. În urma acestui controlului, poliţiştii de frontieră au descoperit în compartimentul destinat transportului de marfă, doi cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că sunt cetățeni din Siria, în vârstă de 28, respectiv 42 de ani, solicitanți de azil în România.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși.


Scrie un comentariu

trimite