Patru noi spații de servicii moderne deschise pe A1, Nădlac – Arad; au apărut inclusiv staţii de încărcare GPL şi pentru maşini electrice (FOTO)
Veste bună pentru şoferii care circulă pe Autostrada Nădlac-Arad: astăzi fost date în folosință încă patru spații de servicii moderne ca urmare a contractelor de concesiune încheiate între CNAIR și Rompetrol Downstream SRL.
Strategia CNAIR pentru dotarea, operarea și întreținerea spațiilor de servicii de pe rețeaua de autostrăzi și drumuri expres, continuă prin deschiderea a două noi loturi privind alte patru spații de servicii pe autostrada A1, tronsonul Nădlac – Arad, km 558+380 (stânga și dreapta), în zona localității Pecica și pe tronsonul Deva – Orăștie, km 340+500 (stânga și dreapta), în zona localității Orăștie.
Dotările puse la dispoziție pentru spațiile de servicii de pe tronsonul Nădlac – Arad, zona localității Pecica sunt:
Parcare autoturisme:
- 79 locuri pe Calea 1 (din care 5 locuri pentru parcare autoturisme pentru persoanele cu dizabilități, 4 locuri pentru încărcare vehicule electrice și 2 puncte aer-apă-aspirator);
- 79 locuri pe Calea 2 (din care 5 locuri pentru parcare autoturisme pentru persoanele cu dizabilități, 4 locuri pentru încărcare vehicule electrice și 2 puncte aer-apă-aspirator).
Parcare camioane:
- 14 locuri pe Calea 1;
- 14 locuri pe Calea 2.
Parcare autocare:
- 9 locuri pe Calea 1;
- 9 locuri pe Calea 2.
Stații distribuție carburant - pe Calea 1 și Calea 2;
Stații încărcare vehicule electrice cu patru locuri, cu puterea de încărcare de 100 KW (curent continuu) și 22 KW (curent alternativ), prevazută cu conectori CCS, CHAdeMO și Type 2 – pe Calea 1 și Calea 2;
Stații încărcare GPL - pe Calea 1 și Calea 2;
Spații comerciale - pe Calea 1 și Calea 2;
Restaurante (Fast-Food) - pe Calea 1 și Calea 2;
Snack bar - pe Calea 1 și Calea 2;
Toalete publice - pe Calea 1 și Calea 2.
Dotările puse la dispoziție pentru spațiile de servicii de pe tronsonul Deva – Orăștie, zona localității Orăștie sunt:
Parcare autoturisme:
- 105 locuri pe Calea 1 (din care 5 locuri pentru parcare autoturisme pentru persoanele cu dizabilități, 4 locuri pentru încărcare vehicule electrice și 2 puncte aer-apă-aspirator);
- 97 locuri pe Calea 2 (din care 5 locuri pentru parcare autoturisme pentru persoanele cu dizabilități, 4 locuri pentru încărcare vehicule electrice și 2 puncte aer-apă-aspirator).
Parcare camioane și autocare:
- 14 locuri pe Calea 1;
- 14 locuri pe Calea 2.
Stații distribuție carburant - pe Calea 1 și Calea 2;
Stații încărcare vehicule electrice cu patru locuri, cu puterea de încărcare de 100 KW (curent continuu) și 22 KW (curent alternativ), prevazută cu conectori CCS, CHAdeMO și Type 2 – pe Calea 1 și Calea 2;
Stații încărcare GPL - pe Calea 1 și Calea 2;
Spații comerciale - pe Calea 1 și Calea 2;
Restaurante (Fast-Food) - pe Calea 1 și Calea 2;
Snack bar - pe Calea 1 și Calea 2;
Toalete publice - pe Calea 1 și Calea 2.
Alte spații de servicii vor fi deschise în perioada imediat următoare pe Autostrada A1, între Arad și Lugoj, în următoarele locații:
Spațiile de servicii de la km 530+536 (stânga și dreapta), în zona localității Șagu;
Spațiile de servicii de la km 500+596 (stânga și dreapta), în zona localității Giarmata;
Spațiile de servicii de la km 481+646 (stânga și dreapta), în zona localității Recaș.
„Precizăm că strategia CNAIR privind dezvoltarea parcărilor sigure și securizate, pentru autovehiculele de mare tonaj, pe rețeaua de drumuri de mare viteză din administrare prevede si amenajarea, ulterioară deschiderii acestora, de spații destinate dușurilor.
CNAIR continuă aplicarea acestei strategii și pentru alte spații de servicii”, susţin reprezentanţii CNAIR.