Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Patru marocani au tăiat-o dintr-un centru de carantină din județ

Patru marocani au tăiat-o dintr-un centru de carantină din județ
Comentează 0

Cu privire la informațiile apărute în spațiul public, referitoare la  absența dintr-un centru de carantină din Județul Arad a 4 cetățeni străini, precizăm că în dimineața zilei de luni a fost constatată absența dintr-un centru de carantină  a 4 persoane de cetățenie marocană. 
În zonă au fost direcţionate imediat echipaje de poliţie și jandarmerie, pentru căutarea celor 4 bărbați, unul dintre aceștia fiind depistat de către jandarmi în scurt timp, în zona împădurită din apropierea centrului de carantină.  
În acest moment căutările continuă pe cele mai probabile trasee de deplasare și în zonele în care se pot afla ceilalți trei. 
Bărbatul identificat a fost introdus din nou în carantină pe o perioadă de 14 zile, cu suportarea, de către acesta, a cheltuielilor de carantinare.
De asemenea, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. 
Precizăm faptul că aceste centre de carantină nu au regim de detenție, iar misiunea jandarmilor este de a asigurara măsurile de ordine publică în zona acestora.
Permanent, cetățenii aflați carantină, sunt informați  despre prevederile legale privind măsura carantinării și consecințele penale rezultate din nerespectarea acestor măsuri.

Vom reveni cu precizări, imediat ce avem informații noi.


Scrie un comentariu

trimite