Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Parteneriat cu suedezii, pentru o campanie de prevenţie stomatologică

Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a primit vizita unei delegaţii a Clubului Rotary din Suedia, scopul întâlnirii fiind realizarea unui parteneriat în domeniul Sănătăţii. Proiectul propus de partea suedeză constă în realizarea unei campanii de prevenţie privind igiena orală, îngrijirea şi tratarea dinţilor, inclusiv prin oferirea gratuită de periuţe şi pastă de dinţi.

Parteneriat cu suedezii, pentru o campanie de prevenţie stomatologică
Comentează 0

Această campanie se va desfăşura la nivelul întregului judeţ şi îşi propune să ofere examinare gratuită pentru toţi copiii şi pentru cel puţin 40% din populaţia adultă. Proiectul se va întinde pe o perioadă de trei ani şi vor fi implicate trei judeţe din România (Arad, Timiş şi Mureş), respectiv trei comitate (forma de organizare suedeză, similară judeţelor) din Suedia. Proiectul are inclusiv sprijinul Ministerului Sănătăţii, urmând să fie cooptate, alături de Consiliul Judeţean, şi alte instituţii, precum Universitatea „Vasile Goldiş” (prin Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară) şi Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Un prim pas al acestui proiect îl reprezintă distribuirea a 2500 de periuţe de dinţi şi tot atâtea tuburi de pastă de dinţi elevilor din clasa I, în judeţul Arad!

„Ne dorim ca Aradul să se numere printre judeţele care să beneficieze de acest proiect, rezultat în urma colaborării româno-suedeze. Partea suedeză are experienţă în acest gen de campanii. Este un proiect viabil, cu un impact puternic asupra populaţiei. Ne deorim ca în acest proiect să fie implicaţi cât mai mulţi factori, dorim ca această campanie de prevenţie să ajungă la cât mai mulţi oameni. Neapărat vom merge şi în localităţile din judeţ, pentru a acoperi un procent cât mai mare din populaţia judeţului. Ne dorim din partea Consiliului Judeţean Arad un sprijin logisitc şi de imagine”, a afirmat reprezentantul clubului .

„A fost un prim contact promiţător, iar proiectul în sine este extraordinar. Consiliul Judeţean este în permanenţă preocupat de sistemul de sănătate. Conştientizez importanţa prevenţiei în sănătate, deoarece este şi mai simplu şi mai puţin costisitor să previi, decât să tratezi. La nivel administrativ, Consiuliul Judeţean s-a implicat şi în alte proiecte de prevenţie, cum ar fi, de exemplu, prevenţia la cancerul mamar sau la bolile cardiovasculare. Mă bucură faptul că am fost cooptaţi în acest proiect şi Consiliul Judeţean va oferi tot sprijinul de care dispune”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Întâlnirea a fost intermediată de Adrian Luca, preşedintele Clubului Rotary Arad, organizaţie care este implicată de 14 ani într-un astfel de proiect. La întâlnire a fost prezentă şi consilierul judeţean Corina Crişan, mandatată de preşedintele Iustin Cionca să reprezinte Consiliul Judeţean în acest parteneriat.

(C.P.)


Scrie un comentariu

trimite