Orașul Ineu are cele mai multe proiecte din județul Arad
Atunci când vorbim despre orașul Ineu, ne gândim la un oraș în plină dezvoltare, sau de ce nu, la cel mai frumos oraș din județul Arad și unul dintre cele mai frumoase din țară, însă dincolo de ceeea ce se vede cu ochiul liber este o muncă titanică a unei echipe întregi din primăria Ineu în frunte cu primarul Călin Abrudan și viceprimarul Ionel Alb. În spatele muncii lor sunt multe proiecte realizate sau în curs de realizare și de ce nu, chiar și proiectele care acum sunt în faza de început, însă care vor deveni în viitor realitate pe teren.
Unul din marile proiecte la care vor începe lucrările în scurt timp este restaurarea cetății Ineului. De asemenea orașul Ineu v-a fi prima urbe din județul Arad care va avea un autobuz electric articulat care va purta călătorii din partea nordică a orașului până în localitatea Mocrea și retur, dar și multe altele pe care le vom enumera mai jos. Unul dintre atuurile primarului Călin Abrudan este faptul că este un om harnic, serios, sigur pe sine, energic și cu o viziune extraordinar de bună în ceea ce priveste dezvoltarea orașului. Faptul că ține cont întotdeauna de părerile și doleanțele locuitorilor Ineului este una dintre punctele forte, care îl apropie de oameni.
În urmă cu câteva zile am stat de vorbă cu primarul Călin Abrudan și trebuie să recunosc că am rămas plăcut surprins de numărul mare de proiecte accesate numai din ultimii patru ani și de fondurile atrase pentru orașul Ineu în acești ani. Într-un cuvânt se poate spune că este ,,omul potrivit la locul potrivit,,. L-am rugat pe domnul primar Abrudan să ne enumere dintre proiectele realizate în ultimii patru ani.
– Dumnule primar, aș vrea să vă rog să ne spuneți atât nouă dar mai ales Ineuanilor ce proiecte a-ți realizat în acest mandat ? Sigur că o schimbare a orașului în bine se vede de la o săptămână la alta.
–,,În ultimi 4 ani pot să spun că am avut multe proiecte ceea ce adus la o dezvoltare a orașului destul de accentuată însă și munca noastră a fost pe măsură, dar la urma urmei am primit încrederea cetățenilor și nu ne permitem să-i dezamăgim. Rolul nostru ca Primărie este de a crea condiții pentru un trai decent fiecărui cetățean și mai mult, de a lăsa ceva frumos în urma noastră pentru copiii noștrii. Mă bucură fiecare proiect câștigat, dar mă bucur și mai mult pentru fiecare investiție finalizată.
Dacă ar fi să enumăr proiectele noastre, aș începe cu asfaltarea străzilor, care sunt finalizate în proporție de 95%, dar urmează asfaltarea și a celor rămase. Acum de exemplu avem în lucru două grădinițe (PN), care se construiesc și care se vor putea transforma în grădinițe PP dacă va fi nevoie. Am finalizat și lucrările la internatul și sala de mese a liceului Mihai Viteazu din Ineu, iar acum avem un proiect de reabilitare exterioară la colegiul Mihai Viteazu, respectiv clădirea principală și o sală de sport atașată clădirii unde avem deja constructorul, iar proiectarea este la final. De asemenea și la liceul Sava Brancovici avem un proiect câștigat pentru renovarea a șapte corpuri de clădire. Am câștigat și un proiect de eficientizare energetică pentru clădirile primăriei Ineu și a Casei de Cultură, care acum sunt în lucru.
Avem un proiect câștigat și pe iluminatul public, respectiv înlocuirea tuturor corpurilor de iluminat public(cu LED), dar, din păcate licitația este contestată și va duce la o întârziere a lucrărilor. Am câștigat de asemenea alte trei proiecte pe CNI, unul pentru un bazin didactic de înot, care se va construi pe strada Oituz, apoi o bază sportivă nouă TIP 1, proiect finanțat tot pe CNI, iar al treilea este construcția unei noi Case de cultură, care se va construi lângă sediul politiei Ineu, iar pentru toate aceste 3 proiecte licitația o face CNI-ul. Alt proiect este construcția unui bloc de locuințe ANL, pentru specialiști. Următorul proiect câștigat este cel cu pistele de biciclete, proiect ce include și un autobuz electric, articulat cu o capacitate de 80 locuri, care va avea traseu prin orașul Ineu, respectiv din capătul Străzii Simion Bărnuțiu - centrul orașului și continuând traseul pnă în localitatea Mocrea, iar pistele de biclete vor urma același traseu având o lungime totală de 12 km.Tot în acest proiect este inclusă și înlocuirea tuturor stațiilor de pe traseul autobuzului fiind aduse la standarde UE, precum și scoaterea străzii Decebal (Piața Ineu) în șoseaua de centură și un pod nou peste Crișul Alb, care va facilita accesul spre instituțiile publice, precum și o pasarelă cu lățimea de 8 metri, care va face parte din pista de biciclete și va asigura accesul mașinilor de salvare și pompieri.
Acest proiect mai include de asemenea și stații de biciclete. Deja este finalizată proiectarea, suntem în faza de licitație pentru acest obiectiv și sperăm ca la începutul anului viitor să înceapă lucrările. Un proiect important pentru Ineu și nu numai este dotarea ambulatoriului Spitalului orășenesc, un proiect în valoare de un milion o sută de mii euro și tot la spital aș include și CT-ul care este la final de autorizare dar și PSR –ul pentru teste COVID pe care l-am primit donație anul acesta. Alt proiect câștigat de noi este pe măsura 13.1, care cuprinde 3 mari componente, respectiv apă-canal și asfalt în cartierul romilor, o extensie a centrului de zi tot în cartierul romilor, locuințe sociale în corpul D al fostei U.M. 1499 și asfaltarea a 4 străzi din fosta unitate militară 1499.
Un alt proiect important unde asteptăm semnarea contractului de finanțare este renovarea școlii generale cu clasele 1-4 din centrul orașului, , unde vom construi și o sală de sport în mansardă și renovarea integrală a celor două corpuri mai vechi (cel cu biblioteca și cel lipit de bibliotecă). Dar cel mai important proiect și de suflet aș spune este restaurarea cetății orașului Ineu, unde de azi 19.08.2020 avem și constructor, sperând ca în 2-3 luni să demareze lucrările. Piața este un proiect care se va finaliza la începutul lui septembrie, apoi vom asfalta și 2,5 km străzi în localitatea Mocrea.
De asemenea se încep lucrările și la noua capelă de pe str. Eminescu. O altă lucrare foarte benefică pentru descongestionarea traficului din centrul orașului a fost construcția sensului giratoriu precum și faptul că cele două străzi de o parte și alta a parcului sunt acum cu sens unic, ceea ce a dus la fluidizarea traficului auto din centrul orașului. Pentru copii din oraș am achiziționat mai multe instalații sau locuri de joacă, cum este cel de la centru de zi, fiind achiziționat prin fonduri europene iar celălalt care este amplasat în parcul dendrologic, fiind achizitionat din bugetul local. Tot acolo am montat și un sistem de irigat și am adus terenul la cotă apoi am așternut și semănat gazon. Am înlocuit tot iluminatul în zona centrală și am introdus tot ceea ce înseamnă instalații prin tuburi subterane.
Am amenajat și asfaltat cca. 90% din curtile blocurilor din oraș și am făcut măsurătorile în proportie de 80% pentru toate terenurile agricole, iar anul acesta și anul viiitor vor fi întabulate toate terenurile agricole apartinătoare orașului Ineu ..Am realizat peste 10 km de șanțuri pe străzile din oraș și am refăcut toate drumurile cu piatră spartă ori de câte ori a fost nevoie, drumuri care se vor asfalta în viitorul apropiat. Un alt drum tot din piatră spartă a fost construit în N-V orașului, respectiv din capătul străzii Simion Bărnuțiu peste câmp, drum ce iese în spatele fostei UM 1499., pentru a elimina traficul greu din zona adiacentă, str. Eminescu – Simion Bărnuțiu. Am mai câștigat un proiect prin care ne-am dotat cu încă un utilaj, fiind vorba de un tractor John Deere 4x4 cu tocător forestier și tocător pentru acostamente.
Binențeles că avem depuse și proiecte pentru viitor, care așteaptă semnarea contractului de finanțare, fiind vorba de asfaltarea a încă 10 km de străzi, unde vom face și drumuri noi ca de exemplu drumul între strada Argeșului și str. 1 Mai, care duce în strada Primăriei, pentru a facilita traficul din cartierul militar, ajungând să avem sens unic pe strada I. Maniu și tot un sens unic și pe strada nou înființată, care de asemenea va fi asfaltată. O altă stradă este în spatele străzii Ghe. Doja, care iese în drumul național, iar restul până la 10 km vom asfalta străzile existente care trebuiesc refăcute.
Tot în această abordare am prins și 20 km de trotuare nou construite + 20 km rigole și acces în curțile gospodăriilor de pe acest traseu. Sperăm să prindem acest proiect, astfel încât să ne apropiem de finalul asfaltărilor. Toate aceste proiecte s-au putut realiza datorită faptului că am avut un consiliu local în ultimii 4 ani, care a înteles importanța acestor proiecte și datorită unei colaborîri foarte bună cu domnul vice primar Ionel Alb și cu colegii din primărie, cărora doresc să le mulțumesc din suflet, prin intermediul d-voastră pentru sprijinul acordat. Sunt oamenii fără de care nu am fi reușit să realizăm atâtea lucruri frumoase pentru comunitatea noastră.
- Domnule primar, as vrea să vă întreb dacă ați întâmpinat și probleme sau neajunsuri în acești 4 ani, pentru că întotdeauna se ivesc și greutăți sau chiar piedici care îngreunează bunul mers.
– Da, în ultimii 4 ani am avut două proiecte care nu am reușit să le aducem la bun sfârșit, dar care se vor finaliza și acestea. Este vorba de un proiect important legat de canalizarea din localitatea Mocrea, care nu este funcțională nici astăzi100%, deoarece compania de apă nu a preluat canalizarea de la noi motivând că acea lucrare trebuie complectată cu grătare de curățare la fiecare stație de pompare.
O altă problemă la Ineu este faptul că apa nu este asa cum ne-o dorim noi, sesizând de nenumărate ori compania de apă în acest sens datorită problemelor apărute în ultimii ani. O altă problemă care persistă încă de câțiva ani este cea legată de albia Crișului Alb, între podul de fier și podul de piatră, unde cei de la Ape Crișuri – Oradea au început o lucrare de igenizare și nu au putut duce lucrarea la bun sfârșit datorită unor garaje construite ilegal pe albia majoră a a Crișului și din 2017 până în prezent suntem într-un proces judecătoresc continuu cu acei deținători de garaje care nu vor să le dărâme fiind ilegal construite, deși este interzis prin lege orice fel de construcție pe albia unui râu.
Vreau să mulțumesc acelora care au înțeles și au demolat aceste construcții și cred că sunt un semnal de alară și pentru acei ,,garajiști,, care mi-au făcut 82 de plângeri penale (pentru că le-am cerut intrarea în legalitate.) și astăzi s-au cocoțat pe listele de consilieri a diferitelor partide politice făcând orice pentru a păstra dezordinea și mizeria din zona garajelor de pe albia Crișului, în loc să fie o zonă verde curată și de promenadă pentru locuitorii Ineului.
Indemn toți cetățenii orașului Ineu să fie alături de mine pentru a putea aduce la bun sfârșit toate proiectele amintite mai sus și sigur vom aborda și alte proiecte benefice pentru Ineu în sesiunea 2021 – 2027, cum ar fi un ștrand în fostul PĂHUI, primit de noi ca instituție în data de 13 august 2020 printr-un protocol de predare –primire cu numărul 14831/13.08.2020 ident. Cu nr imobil 2547 nr.MF. 103533, C.F. 301607 Ineu, precum și un spațiu destinat unei tabere școlare, o zonă de picnic și un centru de agrement în fostul poligon de la poalele dealului Mocrii, predat și acesta prin protocol și dentificat prin nr.imobil 1269 , nr. M.F. 103507, C.F. 301606 din 13 .08.2020.
Prin viitoarele proiecte pe fonduri europene vom amenaja alte 60 de ha spații verzi, plus încă 18 km piste de biciclete prin tot orașul Ineu și vom realiza și extinderea de gaz metan în Mocrea, în cartierul romilor și pe încă câteva capete de străzi din Ineu. De asemenea ne dorim și o șosea de centură V-S din drumul national dinspre Șicula, care va traversa un pod peste Crișul Alb, trecând prin marginea orașului spre ieșirea din Ineu în direcția Moara cu Noroc, astfel că vom putea scoate traficul greu din oraș. De asemenea ne propunem refacerea bastionului și dotarea cetății Ineului printr-un proiect complementar celui actual și refacerea zonei de promenadă a falezei Crișului Alb,, a încheiat primarul Călin Abrudan.
Cei care vizitează orașul Ineu cu siguranță vor putea observa schimbările care s-au făcut în ultimii ani în frumosul și liniștitul oraș de pe valea Crișului Alb. Iată că un primar harnic, serios și energic , așa cum este Călin Abrudan, împreună cu viceprimarul Ionel Alb, și nu în ultimul rând consiliul local și angajații primăriei sunt o echipă închegată care își dau toată silința ca orașul lor să devină cu adevărat o perlă a văii Crișului Alb.Cine a spus că omul sfințește locul știa cu adevărat ceea ce spune și iată că administrația orașului Ineu a reușit prin proiectele implementate să schimbe fața orașului Ineu.