Ora de nutriție
Titlul proiectului: Educație digitală: Ora de nutriție
Tipul proiectului: Proiect de tineret
Prioritatea: Prioritatea 5. Promovarea educației pentru sănătate, prevenției și a unui mod de viață sănătos
Grupul țintă: Tineri (14-35 ani)
Perioada de proiect: Noiembrie – Decembrie 2020
Finanțatorul proiectului: Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Arad, Asociația Activ pentru Comunitate
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă realizarea de activități digitale, în mediu non-formal, pentru deprinderea unor obiceiuri caracteristice unui mod de viață sănătos, prin alegerea unei alimentații corecte și practicarea de activități fizice, care să prevină dezvoltarea unor probleme legate de creșterea în greutate a tinerilor.
Creșterea în greutate este o problemă semnificativă la nivel global, care afectează milioane de persoane în prezent. În ultimii ani, în statele europene dezvoltate s-a constatat o dublare a incidenței de obezitate în rândul tinerilor, iar în cazul României, studiile arată că incidența problemelor de greutate în rândul tinerilor a crescut cu 8% în ultimii 5 ani.
Tulburările de greutate pot să apară la orice vârstă, greutatea la vârsta adolescenței este un factor predictiv al greutății adultului, aceștia având un risc global de 5-20 de ori mai mare de a deveni adulți obezi. Studiile de specialitate converg către concluzia că obezitatea apărută în copilărie și menținută la vârstă adultă este mai greu de tratat decât cea apărută la maturitate.
Obiceiurile alimentare și cele legate de activitatea fizică a unui individ își au originea în copilărie, însă se stabilizează și capătă un caracter permanent în timpul adolescenței, de aceea tinerii trebuie ghidați către un comportament nutrițional sănătos încă din timpul școlii.
Motivația suplimentară a echipei de proiect pentru implementarea acestei propuneri de proiect este condusă de problematica socială indusă de pandemia COVID-19 care s-a răspândit asupra Aradului, a României, a întregii Europe și peste granițele acesteia. Oamenii și chiar tinerii, chiar dacă aceștia din urmă nu sunt cei mai vulnerabili la COVID-19, din perspectivă fizică, ei reprezintă totuși un grup vulnerabil semnificativ întrucât ei nu sunt pregătiți pentru o astfel de criză. În această perioadă incertă, trebuie să fim alături de generația succesoare, să le asigurăm sprijin și să ne asigurăm că aceștia vor ieși mai puternici din situația de față. Astăzi, copiii și tinerii reprezintă cetățeni globali, agenți puternici ai schimbării și următoarea generație de profesioniști: profesori, medici, oameni de știință, etcetera. Orice criză reprezintă o oportunitate pentru a-i ajuta să învețe, să-și cultive compasiunea și să-și crească anduranța în timp ce construiesc comunități mai sigure și mai deschise, a declarat Paul Albu, președintele asociației Activ pentru Comunitate.
Educația non-formală, mai ales dacă este oferită pe un suport digital, reprezintă un instrument puternic care poate să-i sprijine pe cei tineri în procesul de dobândirea a unor abilități și competențe noi, dar și a dezvoltării personale necesare pentru a deveni viitori cetățeni europeni proactivi. Educația non-formală poate încuraja elevii și studenții să devină promotori în instituții de învățământ, în comunitate sau în societate prin interacțiune cu semenii lor și prin împărtășirea experiențelor trăite.
Acest proiect intenționează să fie o experiență educațională robustă, dar și distractivă, care să îmbunătățească atât din perspectivă fizică, cât și mentală, presiunea pe care o situație de pandemie globală o poate aduce pe umerii celor tineri.