Oare ar trebui ca statul să sprijine, cumpărând, picturile și sculpturile artiștilor români ?

scris de Vasile Zărăndan • 20 Jun 2022 • 3 Comentarii

Înainte de 1989 se obișnuia ca Partidul Comunist Român (carele era și statul în același timp!) să binecuvânteze ”tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul”, cam așa cum după Revoluție pravoslavnica Biserică Ortodoxă Română a ajuns să sfințească autoturisme, vile, cafenele, stații de termoficare, bine că nu încă și săli de păcănele sau de videochat!

Numai că, dacă PCR-ul se și scobea pe atunci la pușculiță și nu ezita să achiziționeze ba o pictură, ba o lucrare de grafică și dacă nu întotdeauna direct, ci ne dădea ordin nouă, la UTC, sau celor de la Sindicat, sau de la Pionieri, încât gura artiștilor mânca și ea o bucată de pâine, acum BOR-ul se mulțumește cu o sfeștanie cu busuioc și apă sfințită, sau, în caz de sculptură înaltă, și cu trafalet.

Așa că bieților artiști plastici de azi le cam fluieră vântul prin buzunare, mațele le chiorăie de foame și dau săracii din colț în colț, atunci când vine sfârșitul de lună și trebuiesc achitate ”facturili”.

Cam în acest sens a vorbit și Dumitru Șerban (mă rog, nu chiar așa plastic!), președintele Filialei Arad a Uniunii Artiștilor Plastici din România, la vernisajul expoziției de la Galeria DELTA, expoziție dedicată aniversării a 100 de ani de la înființarea Sindicatelor Mixte de Artiști din Provincie și a Sindicatelor Artelor Frumoase, încercând să-l înduioșeze nițel pe Călin Bibarț, primarul municipiului, prezent de asemenea la eveniment.

Și unde pe simezele ospitalierei galerii arădene pot fi admirate până la sfârșitul lunii iulie100 de lucrări de pictură, sculptură și grafică, opere a 90 de artiști din București, Bacău, Pitești, Râmnicu-Vâlcea, Timișoara și, desigur, Arad, artiști care, în cele mai multe cazuri, trebuie să practice și alte meserii pentrru a se putea întreține. Or, după 8 ore de muncă ți se cam apleacă și nu prea mai ai inspirație și elan creator, atunci când te întorci înapoi la pensulă, șevalet sau la daltă.

În Occident există nenumărate Agenții de Impresariat specializate, care-i reprezintă pe creatori, căci e știut lucru că artiștii, oameni introvertiți (interiorizați), sunt foarte slabi negustori și, aidoma albatrosului lui Baudelaire căzut din înălțimi, aripile (sensibilității) imense îi impiedică să se miște (citiți, vă rog: descurce!) printre semeni.

Vă dau un singur exemplu: pictorul român Adrian Ghenie, absolvent de Arte Plastice la Cluj, dar stabilit actualmente la Berlin, a vândut săptămâna trecută prin impresarul său un tablou cu 10,4 milioane de dolari la o licitație de artă din Hong Kong, după ce în urmă cu două săptămâni un alt tablou al său, ”Degenerate Art” a fost vândut la Sotheby's (Londra) cu 9,3 milioane de dolari.

Numai că în Occident funcționează pe bune o piață de artă absolut liberă, concurențială!

De aceea, eu cred că Uniunea Artiștilor Plastici din România are de ales între a încerca să înființeze Agenții de Impresariat Artistic, prin care să-i sprijine pe pictori, sculptori și graficieni să iasă și să concureze pe piața occidentală de artă, sau să se complacă în situația Filarmonicilor și Teatrelor de Stat (degeaba?!) și să ceară mereu bani de la Guvern!

Numai să mediteze la faptul că, dacă un Constantin Brâncuși nu ar fi avut curajul să o dea-n soartă, plecând la Munchen și de acolo, mai departe, pe jos, la Paris, ci ar fi rămas la București, azi s-ar vorbi despre el ca despre o curiozitate (vezi cazul prietenului său, Dumitru Paciurea!).

Așa că, dacă la Arad, bunăoară, Primăria s-ar implica cu regularitate în cumpărarea unor opere de artă de la vernisajele locale, n-ar fi exclus că în scurt timp apoi să ne pomenim cu picturi postmoderniste intitulate ”Rondul de Noapte ... al lui Bibi”, ori cu sculpturi dinamice botezate ”Bibi pe trotinetă”, căci e știut de când e lumea, că acel care plătește orchestra, tot el comandă și melodia!

Și, slavă Domnului, ne-am pricopsit deja prin bisericile patriei, cu pereții decorați cu ”tablouri votive” reprezentându-i pe ”ctitorul pușcăriaș” Gigi Becali și pe alți politicieni.

Vasile de Zărand