O viață trăită la Văsoaia
Vasoaia este un sat mic ce aparține de comuna Chisindia. Așezat într-un cadru natural deosebit la aproape 600 de metri altitudine, între păduri de foioase și fânețe. Din Chisindia drumul asfaltat urcă pe culmea dealurilor și te poartă cale de 11 Km prin locuri frumoase, printre păduri și fânețe, făcându-te să dorești să te oprești mereu să admiri peisajul care încântă ochiul și sufletul deopotrivă.
Așezat la aproape 600 metri altitudine aici în urmă cu câteva zeci de ani trăiau aproximativ 600 de suflete, aveau două școli în sat, pentru că locuințele sunt răsfirate pe dealuri, astăzi însă mai sunt doar câteva zeci de oameni care nu și-au părăsit agoniseala de o viață a lor a părinților și bunicilor, ci dimpotrivă au rămas solitari ca bradul în munte, deși viața aici era grea înainte totul se făcea numai cu muncă. Fiind un sat necolectivizat, aici oamenii aveau fiecare pământul lui, și așa au trăit, crescând animale pe care le vindeau în târguri sau la stat înainte (contractări). Văsoaia și Păiușeniul fiind o zonă codrenescă cu tradiție în creșterea animalelor.
Drumul asfaltat m-a purtat printre păduri până la Cabana Codrenilor de la Văsoaia și aici am întâlnit prieteni, pentru că oamenii de la deal și munte sunt prietenoși, mai sufletiști și mai aproape de semenii lor. Aici și dacă nu te cunosc te cheamă în casa lor și te pun la masă , sunt oameni ospitalieri și buni, calzi și cu frică de Dumnezeu.
M-am bucurat mult să revăd oameni pe care i-am cunoscut cu mulți ani înainte, care mi-au rămas la suflet.
Am întâlnit un om aparte care mi-a zâmbit atunci când m-am apropiat, era bace Adrian Oprea un om bun, pe fața căruia se vedea bucuria de a fi între prieteni și a-și sărbători chiar ziua de naștere. La cei 79 de ani bace Adrian este un om împlinit, alături de nana Ana cea care îi este soție de 51 de ani, o jumătate de secol împreună, și încă se iubesc, au doi copii cărora le-au făcut case iar acum îi mai ajută cu ce pot la vârsta lor.
Încă mai ține animale, vaci, porci și doi cai. Bolnav a fost doar odată în viață pentru că traiul la aer curat și munca i-a ținut sănătoși și iată că la 79 de ani este bine, și mai poate munci. Nana Ana la cei 70 de ani încă își mai iubeste soțul și mi-a spus că atunci când va muri a vrea sa moară tot împreună, să nu sufere unul după celălalt. Câte amintiri frumoase or avea acești oameni împreună și prin câte greutăți or fi trecut mână în mână și au mers mai departe.
Puțini oameni pot spune că se mai iubesc după 51 de ani de căsnicie. Viața la Văsoaia nu a fost ușoară dar acești oameni sunt legați de natură de satul lor, de animale și nu ar pleca de aici niciodată. Acum este mult mai ușor pentru că avem drumul bun, este ușor dar înainte era tare greu mi-a spus bace Adrian.
Spre seară, am plecat spre Sebiș, mi-am luat rămas bun de la acești oameni minunați pe care îi stimez pentru că nu și-ar părăsi niciodată locul unde s-au născut și prin acești oameni ,,Satul Românesc ,, și tradițiile nu vor dispărea în curând din țara asta. Soarele era la asfințit, iar răcoarea serii se simțea încet. Am oprit după câțiva km și auzeam talăngile vitelor undeva jos în vale, care mi-au amintit de vremurile când în România aveam multe animale, și sunt convins că la Văsoaia dealurile erau pline cu vite, iar astăzi mai sunt puține, pentru că nu se mai vor în România produse tradiționale iar bietul țăran nu are unde să valorifice aceste animale, multe sau puține câte mai sunt.
Cine a crescut la țară înțelege aceste lucruri. Am plecat cu speranța că revin aici cu gândul la acel frumos cântec popular,,La sălaș în munte sus,,.
soaia