O seară de neuitat la Camera de Comerț Arad cu Chef Marcela și Basil Mureșan
Tot cam așa, la începutul unei ierni de la sfârșitul Mileniului II, pe vremea când locuiam în Germania, m-am ambiționat într-o seară să vizionez cap-coadă concertul dirijorului Sergiu Celibidache, concert cu care postul de televiziune ARTE se lăuda nevoie mare, căci reușise să smulgă acceptul maestrului de a-i fi filmată prestația. Iar eu, deși complet afon și fără cea mai elementară cultură muzicală, am stat două ore lipit de scaun, probabil din admirație față de o valoare românească recunoscută peste tot în lume dar și fiindcă din primele minute am fost ”prins” de gesturile lui Celibidache, un leu în iarnă cu pletele bogate spulberate în toate părțile și care, pe tot timpul concertului a fost într-o agitație incredibilă (cred că a slăbit vreo 3 kilograme!), tunând, fulgerând, strâmbându-se la orchestra Filarmonicii din Munchen, apostrofându-i energic, pentru ca peste o secundă să-i ridice iarăși în slăvi și apoi, din nou, să-i prăpbușească iremediabil în Infern. Iar eu, afonul, am fost captivat de spectacol și m-am surprins dând din cap în ritmurile acelei muzici, din care, clar, nu pricepean o iotă!
Cam același lucru mi s-a întâmplat și în acest sfârșit de săptămână, când neobosita Carmen Crișan, de la Camera de Comerț arădeană, m-a invitat să asist la lecția de gătit pe care Chef Marcela o realiza demonstrativ, pentru a fi filmată de TV Arad.
Uvertura ilustrei bucătărese mi s-a părut încă inteligibilă și comprehensivă, mie, căruia și ”construirea” unei omlete mi se pare la fel de periculoasă ca și o bombă nucleară, numai că atunci când Chef Marcela se pregătea să intre în subiectul libretului operei culinare, pe ușa bucutăriei si-a făcut aparița alchimistul Basil Mureșan și, din acel moment, între cei doi inițiați a început un dialog esoteric despre arome și mirosuri, despre tainele bucătăriei europene versus bucătăria asiatică, despre virtuțile secrete ale nu știu căror condimente și mirodenii, despre sparanghelul nemțesc, țelina românească și afrodisiace și, deși cei doi argumentau cu alimentele în față, deci ”cărțile pe masă”, cum s-ar zice, disertația lor depășea cu mult puterea mea de înțelegere. Și totuși, eu, care trei zile din săptămână mânânc doar conserve de fasole cu chiftele de pui gata preparate, iar următorele trei doar conserve de pește și numai duminica, după slujba Sfintei Liturghii, mă duc și eu la un Fast-Food și sorb o supă, m-am pomenit salivând abundent tot ascultându-i, precum un boschetar în fața unei kebăbării cu miros apetisant de pe str. Unirii.
Vasile de Zărand