O NOUĂ SPECIZALIZARE, LA FILIALA DIN BAIA MARE
Începând cu anul universitar 2023-2024, în cadrul filialei din Baia Mare a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, viitorii studenți pot opta și pentru specializarea DREPT, cu durata de studii de 4 ani, predarea în limba română, 240 de credite.
Facultatea de Drept din cadrul universității noastre a luat ființă în 1990, fiind prima facultate de drept din rândul instituțiilor private din România, inclusă în sistemul universitar românesc. Cu o tradiție de 33 de ani, s-a înscris în rândul facultăților de profil şi de tradiţie din ţara noastră, cu un potenţial material şi uman de excepţie, fapt demonstrat de practicienii și teoreticienii de azi, absolvenți U.V.V.G., dar și de calitatea actului didactic.
Facultatea de Științe Juridice propune absolvenților de liceu, cu diplomă de bacalaureat, studii de licență cu durata de 4 ani – drept (Arad și Baia Mare), respectiv 3 ani – poliție locală. Pentru cei care vor să aprofundeze aceste materii, se poate opta pentru master, în domeniul penal - Instituții de Drept Penal și Procesual Penal și civil - Instituții de Drept Civil și Procesual Civil.
Ne bucură să putem oferi viitorilor studenți din Baia Mare -și nu numai- oportunitatea de a pătrunde și descifra tainele științelor juridice la ei acasă, sub atenta coordonare a cadrelor didactice care își vor canaliza eforturile pentru a forma viitori juriști de excepție, cu nenumărate oportunități de dezvoltare, în mai multe direcții.
Platforma pentru înscrieri admitere.uvvg.ro va fi operațională pentru înscrierile sesiunii de toamnă începând cu data de 28 august 2023, până în 15 septembrie 2023, pentru specializările din domeniul medical și până în 18 septembrie 2023, pentru celelalte specializări.
Pentru mai multe detalii despre fiala Baia Mare a universității noastre, click mai jos:
https://www.uvvg.ro/universitate/filiale/filiala-baia-mare/
Despre Facultatea de Științe Juridice a universității noastre, click pe linkurile de mai jos:
https://www.uvvg.ro/facultatea-de-stiinte-juridice/
https://www.youtube.com/watch?v=YLJSx2T1Vx8
https://www.youtube.com/watch?v=t7moUsWd-pk
Dragi viitori studenți, vă așteptăm să fim colegi, iar dumneavoastră, dragi părinți, vă promitem că vom avea grijă de copiii voștri ca și când ar fi din familia noastră. U.V.V.G. Arad se pregătește să încheie acest an universitar și să pornească în anul universitar 2023-2024 împreună cu voi!