Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Noi amenzi date de poliţiştii locali în Boul Roşu

Poliţiştii locali arădeni au sancţionat în aceste zile mai multe persoane din zona Boul Roşu care fie au făcut mizerie fie au consumat alcool în spaţiul public. Un bărbat s-a ales cu o amendă deoarece îşi plimba câinele fără botniţă.

Noi amenzi date de poliţiştii locali în Boul Roşu
Comentează 0

În zona Boul Roșu și Piața Catedralei, politistii locali din cadrul Serviciului Ordine Publica si Circulatie au aplicat din nou sancțiuni pentru fapte ce periclitau siguranța sau conviețuirea civilizată a arădenilor. Sâmbătă, 20.07.2019 s-a aplicat o sancțiune în cuantum de 1501 lei pentru încălcarea prevederilor HCLM 162 din 2006 privind gospodarirea municipiului. CS, cu vârsta de 24 ani a fost sancționat de polițiștii locali pentru că a aruncat pe jos coji de semințe. 

S-a ales cu amendă și  deținătorul unui câine din rasa american staffordshire terrier, ce face parte din categoria câinilor periculoși pentru încălcarea prevederilor OUG nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi. Contravenientul a legat câinele, care nu purta botniță, de un copac, în Piața Catedralei, zona agroalimentară. Pentru săvârșirea faptei în loc public, polițiștii locali au aplicat o sancțiune în cuantum de 500 lei.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Circulație au sancționat două persoane în data de 16.07.2019, seara, în stația de autobuz Piață Romana, zona Boul Roșu. O sancțiune s-a aplicat în cuantum de 500 lei pentru consum de băuturi alcoolice pe domeniul public, chiar în față polițiștilor locali, fiind încălcate prevederile Legii nr. 61 din 1991. Aceleiași persoane i s-a aplicat o sancțiune în cuantum de 1501 lei pentru încălcarea prevederilor HCLM 162 din 2006 privind gospodărirea municipiului, aruncând pe jos mucuri de țigară, cu toate că polițiștii locali erau de față. Persoană are domiciliul în județul Prahova și a venit în Arad în căutarea unui loc de muncă. O altă persoană care a aruncat mucuri de țigară pe jos a fost sancționată în zona cu avertisment de către polițiștii locali pentru încălcarea prevederilor HCLM 162 din 2006.

Galerie foto (4)


Scrie un comentariu

trimite