Nădlac II: mai mulți migranți au fost descoperiți printre anvelope într-un camion
Poliţiştii de frontieră de la Vama Nădlac II au depistat, ascunși într-un TIR condus de un român, 12 cetăţeni din Pakistan, Etiopia și Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.
Șoferul mijlocului de transport este cercetat pentru trafic de migranți, iar cetăţenii depistaţi ascunşi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Ieri, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 35 de ani. Bărbatul conducea un ansamblu rutier înmatriculat în România şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, cauciucuri pe ruta România-Germania.
În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, printre bunurile transportate, 12 cetățeni străini.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele sunt cetățeni din Pakistan, Etiopia și Afganistan, cu vârste cuprinse între 23 și 45 de ani, intrați legal în România.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport.