Teatrul Clasic "Ioan Slavici" din Arad  a ridicat cortina în seara zilei de sâmbătă, invitându-ne la cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului  Internaţional de Teatru Clasic. FITCA vădeşte o adevărată longevitate pe plan local şi (inter)naţional, fiind un reper cultural la care arădenii se  întorc în fiecare toamnă, de mai bine de două decenii.

            Maria Zărnescu, teatrologa ce a realizat portofoliul anului 2015,  mărturiseşte că ediţia numărul XXI se află sub egida unui aparent paradox, incitant pentru spectatorul de teatru mereu aflat în căutarea noului: „o creaţie este clasică atunci când e modernă”.

            Festivalul a debutat sâmbătă cu o producţie marca Arad, şi anume premiera  „Mult zgomot pentru nimic”, având la bază textul lui William Shakespeare, în regia lui Alexander Hausvater.  Scenografia este semnată de Judit Dobre-Kothay, costumele sunt realizate de Carmencita Brojboiu, coregrafia şi mişcarea scenică îi aparţin Maurei Cosma, iar muzica lui Yves Chambelain.

            Distribuţia îi reuneşte pe actorii Ovidiu Ghiniţă (Don Pedro), Bogdan Costea (John), Zoltan Lovas (Benedick), Andrei Elek (Claudio), Ionel Bulbuc (Borachio), Sorin Calotă (Conrad), Dorina Darie-Peter (Leonata), Mariana Tofan (Antonia), Carmen Vlaga-Bogdan (Beatrice), Cecilia Lucanu-Donat (Hero), Roxana Sabău-Nica (Ursula), Oltea Blaga (Dogberry), Angela Petrean-Varjasi (Sora Francisca), Carmen Butariu (Margareta), Cosmin Blaga şi Oana Kun (dansatori).

            “Mult zgomot pentru nimic” are o vechime de 400 de ani (publicată iniţial la 1600), fiind una din comediile primei epoci din creația marelui William Shakespeare, după cum susţin analiștii operei sale. Avem aici personaje care se regăsesc dezvoltate caracterial în următoarele piese scrise, comedii sau chiar drame. Povestea concentrează următorul nucleu: Leonato, guvernatorul Messinei, este vizitat de prietenul său Don Pedro, care se întoarce de pe câmpul de luptă după o ofensivă victorioasă împotriva fratelui său răzvrătit Don John. Îl însoţesc doi ofiţeri, Benedick şi Claudio. Claudio se îndrăgosteşte de Hero, fata lui Leonato, în timp ce Benedick are ceva de împărţit cu Beatrice, verişoara ei. În poveste, oamenii iubesc, urăsc fără motiv, trădează, urzesc intrigi, leagă prietenii şi se consumă unii pe alţii cu nesaţ.

            Transpunerea scenică arădeană se dorea a fi o comedie feerică, adresabilă spectatorilor de toate vârstele, conform spuselor regizorului.

            Alexander Hausvater, născut în 11 iunie 1949 în Bucureşti, este un regizor român care a compus un portofoliu teatral naţional şi internaţional impresionant, mulţi ani activând profesional în Canada (abia după 1990 se întoarce în România). El  a debutat în 1971 cu „Năzdrăvanul Occidentului”, la Teatrul Național Irlandez din Dublin. Are în spate o constant-calitativă carieră regizorală, dezvoltând zeci de spectacole-emblemă şi conturând un stil regizoral sui generis, recongnoscibil dintr-o suită de modalităţi teatrale alternative/paralele. În Arad, se află la a 4-a colaborare, după 3 succese de răsunet: "Gheaţă şi orhidee" (2003), "Amoc" (2008) şi "Orchestra Titanic" (2011).

            Spectacolul beneficiază de scenografia minunat realizată de Judit Dobre-Kothay, câştigătoare a Premiului Uniter  pentru întreaga carieră (în anul 2012). De altfel, şi coloana sonoră  oferă un ambient muzical propice unor desfăşurări ample de forţe. Coregrafia şi mişcarea scenică sunt şi ele atent gândite de Maura Cosma, în timp ce costumaţia scenică realizată de Carmencita Brojboiu lasă mult de dorit (costume ridicole în mare parte, reliefând defectele fizice ale actorilor).

            Cu toate aceste premise dramaturgice şi contextuale (relativ) bune, dezideratele avute în vedere în faza repetiţiilor nu şi-au găsit decât în mică măsură oglindire scenică.

            Spectatorul prezent la “Mult zgomot pentru nimic” cu greu poate să izoleze un fir roşu narativ coerent, deşi în mod firav montarea are în vedere tematici precum: bătălia dintre sexe, trădarea în dragoste, infidelitatea de cuplu, măştile şi confundarea identităţii, consumerismul sexualo-sentimental, manipularea politică, lupta pentru supravieţuire,   etc.

            Alegerea de către regizori a  unor texte clasicizate comportă întotdeauna mari riscuri, mai cu seamă când e vorba de celebrul Shakespeare. Încărcătura istorică a textului “Mult zgomot pentru nimic” devine o presiune în sine pentru echipa angrenată într-un asemenea demers teatral. Găsirea unei chei contemporane de citire şi înţelegere a piesei  apare ca fiind imperioasă, pentru a nu repeta trasee deja parcurse şi asumate odinioară de alţii.

            “Mult zgomot pentru nimic” se pretinde o construcţie de amploare, la temelia căreia s-au adus ofrandă energii solide, însă după 1 oră 40 minute, rezultatul final este un castel de nisip surpabil, un ambalaj de lux ce ascunde un produs mediocru. Textul shakespearean apare aici ca fiind vetust şi nevalorificat inteligent. Produsul teatral este lipsit de ritmicitate şi lungit, glisând anevoioso-dureros; mai mult, adevărata tragedie este că nu reuşeşte câtuşi de puţin să imprime trăiri afective, emoţii pe sufletele celor din public. Spectatorii se află în neputinţa totală de a empatiza cu personajele operei clasice, dovadă şi impasibilitatea frapantă a celor peste 400 de oameni din sala mare la aşa-zisa comedie feerică.

            Aspectul amintit şochează şi revoltă, întrucât teatrul lui Hausvater era până acum, prin excelenţă, un teatru consistent, de emoţie, un teatru al violentării afective, un teatru-reper, un teatru-nişă, un teatru-bumerang....un teatru non-comercial. Construcţiile teatrale care nici nu valorifică textele pe care se bazează şi nici nu grefează o plusvaloare intelectuală sau psiho-afectivă peste ele sunt întocmai ca şi acel hamburger imens din holul teatrului, care, deşi dă impresia că e hrănitor, e plin de calorii goale.

            Personajele lui Shakespeare nu sunt o adunătură de indivizi oarecare, cum apar în reprezentaţia arădeană. Ura, trădarea și iubirea au o motivare solid argumentată dramaturgic, amputată însă de viziunea regizorală curentă, ce superficializează mult profunzimea dramaturgului unicat al culturii universale.

             Larga distribuţie actoricească  genera eforturi interpretative vizibile, însă cei 16 actori nu păreau, la rândul lor, convinşi de artisticitatea proiectului. Cu siguranţă, precendetele colaborări cu Hausvater îi îndreptăţeau pe aceştia să se aştepte la un adevărat tur de forţă, nicidecum la un balon de săpun. Actori de valoare ai Teatrului Clasic "Ioan Slavici" apar aici drept nişte marionete în mâna unui regizor cumplit de neinspirat, dar care forţează nota strident.

            Concluzia? “Mult zgomot pentru nimic” este nimic mai mult decât o tocăniţă teatrală indistinctă, nereprezentativă nici pentru numele William Shakespeare, nici pentru ceea ce însemna până acum Alexander Hausvater şi care categoric nu reuşeşte să treacă rampa şi să amprenteze emoţional spectatorul !

             De pus pe gânduri, domnule Hausvater!

Emanuel Cotuna