După cel de a II - lea război mondial motorizarea armatei române era aproape inexistentă, practic era la pământ din toate punctele de vedere. Armata dispunea de puțină tehnică militară de transport și aceea, foarte uzată fiind rămasă din timpul războiului. Spre sfârșitul anului 1949 în loc de 2920 de mașini de tracțiune cât era necesarul armatei române, aceasta dispunea de doar 202 unități(mașini), care erau foarte uzate fizic și moral, deși atelierele armatei și multe intreprinderi din economie făceau eforturi mari de a ține active acele mașini pentru procesul de instrucție, nicidecum ca vehicule apte de luptă din cauza uzurii.

Într-o primă etapă în martie 1948 s-au importat 35 de autoturisme și 50 de camioane Tatra din Cehoslovacia, 2 Buik-uri și 3 Chevrolet-uri din SUA, care binențeles  nu erau suficiente, astfel că Gheorghe Gheorghiu-Dej a stabilit repede relații cu URSS, în acest sens, cerându-i ajutor lui Stalin în iulie 1948 în vederea înzestrării armatei române cu tehnică auto din URSS. Anul 1949 a găsit armata română în aceeași stare ca înzestrare militară deși se importaseră 300 de vehicule de diferite mărci, fără a ține cont însă de problemele tactico-militare ce se impuneau astfel că multe dintre acestea erau mașini de transport nu de tracțiune militară capabile să tracteze piese de artilerie.

Printre acestea se numărau 60 de camioane Fordson , 11 autoturisme Tatra și un prim lot de GAZ-uri 67 (40 buc.)din URSS. Dar peste toate aceste importuri pe de altă parte numai în anul 1949 au fost casate 1500 de autovehicule militare, care nu mai puteau fi reparate. Se prevedea achizitia a 639 de vehicule militare din URSS și achiziția de piese pentru repararea celor 200 autotractoare SKODA din totalul de 270 nefuncționale. Începând cu luna iunie a anului 1949 mari cantități de tehnică militară sovietică a început sa intre în dotarea armatei române, iar în ceea ce priveste tehnica auto au fost introduse primele 10 tractoare de artilerie STALINEȚ S-80 (90 CP), fiind urmate în luna august de primul lot de 129 camioane militare ZIS 150 pentru motorizarea infanteriei și 20 de autoturisme GAZ 67 de comandament care se adăugau celor 40 primite la finele anului precedent.

De remarcat este faptul că acele camioane ZIS -150 au venit pe vagoane după un rodaj parțial și trimise direct în poligonul de la Cincu Mare într-o aplicație militară unde au participat 790 de vehicule militare. În septembrie s-au mai primit 68 de autoturisme de comandament GAZ 67 cu tracțiune integrală. În luna octombrie armata a primit primul lot de 118 motociclete noi sovietice, care complectau numărul celor 51 de motociclete BMW și 32 de motociclete Zundapp funcționale în cadrul armatei române la un necesar scriptic de 1605 unități. În prima parte a lunii noiembrie 1949 forțele armate al R.P.R au primit în înzestrare primul lot de camioane militare ZIS 151 cu trei punți motoare și 5 limuzine ZIS 110, iar în a doua parte a lunii s-au mai recepționat încă 27 camioane ZIS 151 și 25 bucăți ZIS 150 pentru transport, precum și 10 tractoare de artilerie STALINEȚ urmate de alte două bucăți în luna decembrie.

Acest aflux de peste 530 vehicule militare au resuscitat cât de cât armata română, însă era departe de o înzestrare eficientă. În anul 1950 parcul auto militar nu era capabil să satisfacă cerințele tehnice în caz de război deoarece conducerea de stat era concentrată pe industrializarea țării. La sfârsitul anului 1952 în înzestrarea armatei române se aflau 273 tractoare șenilate KD – 35, iar tractoare Stalineț S-80 erau 53 de bucăți, 247 autotractoare/camioane militare ZIS 151 și 40 bucăți camioane militare ușoare de 2,5 tone GAZ 63 (4x4), 246 autotractoare SKODA și 94 autotractoare Henschel, 94 bucăți camioane Praga RN și 68 TATRA 93 -T. Odată cu semnarea Convenției de la Praga dintre guvernul Român și Cehoslovac printre altele acel acord prevedea și livrarea a 200 camioane militare cu tracțiune integrală Tatra 805 abia ieșite de pe banda de montaj, iar odată cu acestea a mai intrat un lot de 32 camioane sovietice ZIS 151, numărul total de camioane ZIS 151 ajungând la 279. În anul 1953 Ministrul Fortelor Armate, Emil Bodnăraș propune ca tehnica militară de transport ne-sovietică rămasă din timpul războiului să fie transferată altor ministere din economie pentru a se putea uniformiza tehnică militară de transport cu camioane noi sovietice, însă nu s-a realizat pe deplin. Un salt cantitativ în domeniul motorizării armatei privind dotarea cu autovehicule militare a fost realizat în cursul anului 1955 mărindu-se efectivul de camioane militare de la 2198 câte erau la 31 decembrie 1954 la un număr de 4367 piese,respectiv de la 325 camioane ZIS 151 la finele lui 1954, la un efectiv de 1169 camioane ZIS 151 și 1013 camioane GAZ 63, la sfârșitul anului 1955, fapt ce a permis retragerea tractoarelor șenilate din dotarea armatei, iar primele camioane românești SR 101 Steagu-Roșu sunt introduse experimental în dotarea forțelor armate române tot în anul 1955.

În depozitele armatei mai existau 733 camioane militare ZIS 151(6x6) și 294 camioane militare Gaz 63(4x4). Valul de mașini noi intrate în anii 1954-55 și-a spus cuvântul și în procesul de instruire a personalului tehnic din cadrul M.F.A. Tot în anul 1955 sunt date la unități primele 37 autoturisme de teren GAZ 69 după ce cu un an înainte 33 bucăți fuseseră alocate depozitelor centrale M.F.A. completând numărul celor 200 autoturisme GAZ 67 repartizate statelor majore și comandamentelor militare. Anii 1956-57 au fost ani de vârf în ceea ce priveste înzestrarea cu mașini militare noi, iar la finele anului 1957 în dotarea armatei erau 1620 camioane ZIS 151, 1400 camioane GAZ 63 și 200 camioane SR 101 menite să înlocuiască cele 300 camioane GAZ 51(Molotov) fără tracțiune integrală, astfel că între luna decembrie 1955 și iunie 1957 parcul auto  militar a crescut cu aproximativ 1000 camioane. În ceea ce priveste scolile de șoferi militare, în 1956 se propunea ca instruirea șoferilor pentru unitățile militare mari să se facă pentru camioane ZIS 150 și Gaz 63 Iar la școlile de regiune să fie pregătiți șoferi pentru camioanele militare ZIS 151 și Gaz 63. Totodată în școlile de șoferi centrale să fie pregătiți șoferi pentru camioanele militare YAZ și MAZ , Tatra 805 și ZIS 151.

Școala de șoferi nr. 2 din Ineu era cu subordonare regională și avea în dotare în anul 1956 140 vehicule de scoală dintre care doar 60 erau funcționale, fiind de diferite tipuri și mărci care nu se regăseau în cadrul unităților militare. Începând cu 1958 armata română primeste din URSS un număr satisfăcător de camioane de tractiune ZIS 151(6x6) și GAZ 63 4x4, precum și autoturisme GAZ 69. În anii care au urmat înzestrarea cu tehnică de luptă a continuat în paralel cu cresterea numărului de camioane militare de tracțiune și transport. Odată cu intrarea în producție a camioanelor românești SR 131 Carpați și SR 132-M cu tracțiune integrală s-au sistat importurile de camioane militare GAZ 63, cu excepția autospecialelor dotate cu aparatură militară. Pentru camioanele sovietice cu trei punți motoare ZIS 151, Zil 157 și mai târziu ZIL 131 importurile au continuat mulți ani la rând, mai ales în ceea ce privește autospecialele de transmisiuni și alte arme.

Înzestrarea armatei a fost un proces anevoios datorită faptului că partidul comunist și conducerea de stat a lui Ghe.Gheorghiu –Dej punea mare accent pe industrializarea țării, astfel încât armata a rămas pe un loc secund (aproape un deceniu), timp în care mii de români erau urmăriți de securitate sau deportați în Bărăgan. Alții mai curajoși au luptat contra sistemului retrăgându-se în munți, ducând un război de gherilă cu securitatea ani la rând până au fost trădați, prinși sau împușcați (cazul Adrian Mihuț din Măderat ș. a.). Alții au sfârșit prin muncă silnică la canal și toate acestea după un război greu, care nici măcar nu era al nostru ca neam.