Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ministerul de Interne face angajări masive: Se caută 5.000 de specialişti pentru nevoi operative

Funcţionari din cadrul structurilor Ministerului de Interne au anunţat că instituţia este pregătită să înceapă formalităţile de încadrare a peste 5.000 de specialişti şi angajaţi pentru nevoile operative, iar concursurile vor fi organizate de fiecare armă în parte.

Ministerul de Interne face angajări masive: Se caută 5.000 de specialişti pentru nevoi operative
Comentează 0

În plus, şcolile de agenţi ale Ministerului de Interne au scos la concurs 1.575 de locuri, înscrierile au avut loc în weekend, iar luni au început probele sportive.

Potrivit sursei citate, deficitul de angajaţi din cadrul structurilor MAI se menţine pentru că ieşirile din sistem au fost, în ultimele luni, cuprinse între 500 şi 1.000 de angajaţi.

Ministerul de Interne, contract de 25 de milioane de euro finanţat din fonduri europene pentru situaţii de urgenţă. În cadrul proiectului vor fi achiziționate 54 de autospeciale de stingere de capacitate mărită (5.000 l și 9.000 l), 11 autospeciale transport scafandri, 20 de motopompe remorcabile, 13 ambarcațiuni de salvare, 50 de autocamioane transport materiale intervenție, 52 de autospeciale transport efective și 31 de compresoare. 

"Achiziția de echipamente și mijloace tehnice noi va contribui la creșterea eficienței intervențiilor în situații de urgență, echipamentele urmând să fie distribuite în zonele/ județele care sunt cele mai expuse la următoarele tipuri de risc identificate: inundații, alunecări de teren și incendii", se arată în comunicatul MAI. Detalii aici. 

Sursa romaniatv.net


Scrie un comentariu

trimite