Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

VIDEO | Milioane de lei înghițite de buruieni, în Podgoria Aradului. Uite cum arată aceste trotuare construite în câmp!

Trotuarele realizate pe câmp, în Podgoria Aradului, au devenit complet inutilizabile, pentru că buruienile de pe ambele margini au crescut atât de mult încât le-au acoperit.

VIDEO | Milioane de lei înghițite de buruieni, în Podgoria Aradului. Uite cum arată aceste trotuare construite în câmp!
Comentează 1

Trotuarele din câmp au fost construite de Consiliul Județean (CJ) Arad pe marginea Drumului Vinului, adică șoseaua care leagă mai multe localități din Podgoria Aradului. Este vorba de un drum județean modernizat cu fonduri europene între localitățile Păuliș și Șiria, pe o distanță de 24 de kilometri.

Investiția a fost de peste 61 de milioane de lei, sumă în care a fost inclusă restaurarea viaductului de la Ghioroc, iar 85 la sută din fondurile nerambursabile au provenit de la Uniunea Europeană. Lucrările au fost inaugurarare la sfârșitul anului trecut, însă localnicii s-au bucurat doar de asfaltul de pe drum, nu și de realizarea trotuarelor.

În luna martie, localnicii declarau presei că trotuarele realizate pe câmp sunt inutile, pentru că nu merg pe jos între localități, iar pentru bicicliști sunt prea înguste, având o lățime de numai 80 de centimetri. Chiar dacă ar merge pe jos între sate, doi oameni nu ar încăpea unul lângă celălalt, ci s-ar putea circula doar în șir indian.

Oamenii au mai atras atenția asupra faptului că, în timp ce pe câmp au fost realizate trotuare, pe porțiuni mari din satele în care locuiesc acestea nu există pe marginea șoselei principale, sătenii circulând pe partea carosabilă. În plus, trotuarele încep și se termină în șanțuri, nu au continuitate, iar pentru a ajunge la ele trebuie traversat canalul pluvial de lângă șosea.

În prezent, trotuarele nu pot fi folosite deloc, nici de către cei care ar merge pe jos, nici de către bicicliști, pentru că sunt acoperite complet de buruieni. Vegetația a crescut pe ambele margini și a înghițit asfaltul, iar de pe șosea nici nu se mai observă existența căii pietonale.

”De când au fost construite au fost abandonate. Nu le folosește nimeni, de aia nici nu se îngrijește cineva să le curețe. În sat la noi le curățăm, că sunt în fața casei, dar pe câmp cine să meargă? Să taie buruiana cine s-a gândit să le construiască acolo!”, ne-a declarat un bărbat din satul Covăsânț.

Trotuarele sunt înghițite de buruieni pe toată lungimea lor dintre localități, iar reprezentanții CJ Arad spun că în acest moment nu există desemnată o firmă care să se ocupe de estetica Drumului Vinului.

”În interiorul localităților, primăriile sunt cele care au obligația să se îngrijească de trotuare, iar între localități, de estetica drumului și a trotuarelor se va ocupa o firmă specializată. Deocamdată suntem în proceduri de atribuire a contractului prin licitație publică, dar există o întârziere pentru că au apărut modificări la legislația din domeniul achizițiilor publice”, a declarat purtătorul de cuvânt al CJ Arad, Andreea Oțoiu.

În luna martie, de investiția realizată de plângeau și reprezentanți ai comunelor ”beneficiare”, care spuneau că ”proiectul a fost făcut din birou, la Ministerul Dezvoltării”, iar funcționarii nu ar fi verificat situația din teren, în timp ce oficialii CJ Arad declarau că pentru pentru trotuarele realizate ”constructorii au respectat proiectul tehnic”.

Galerie foto (10)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite