Medalii de aur pentru UAV la Salonul de Invenții și Inovații „Traian Vuia” din Timișoara
Cea de a VI-a ediție a Salonului de Investiții și Inovații „Traian Vuia” din Timișoara, organizată de Societatea Inventatorilor din Banat și desfășurată recent la Timișoara, a adus două medalii de aur și una de bronz pentru cercetătorii universității arădene de stat, după analizarea a 432 de lucrări. Grupul de cercetători ai UAV, reprezentat de Conferențiar dr.ing. Dana Radu, a prezentat trei invenții (un brevet și două aplicații de brevet) rezultate din activitatea de cercetare desfășurată în proiecte derulate în cadrul Institutului de cercetare, dezvoltare, inovare în ştiinţe tehnice şi naturale al UAV.
O medalie de aur a fost acordată pentru Cerere brevet A/00395/ 04.06.2018, Metodă sustenabilă de ambalare ecologică a pâinii tradiționale fără aditivi, de 1-4 kg, autori Radu Dana Gina, Dicu Anca Mihaela, Sirghie Cecilia, Diaconescu Daniela, Popescu-Mitroi Ionel, cercetare în cadrul proiectului PN III-P2-2.1-CI-2017-0505 ”Soluție inovativă de ambalare ecologică a pâinii fără aditivi/conservanți pentru creșterea duratei de valabilitate și păstrarea prospețimii”, grant UEFISCDI 2017. A doua medalie, tot de aur, a revenit echipei Radu Dana Gina, Sirghie Cecilia, Komjaty Andrei, Pătruț Ionel, Maxi Rodica pentru Cerere brevet A/00782/08.10.2018, Linie integrată de topire-epurare pentru prelucrarea tulpinilor de canepă, în cadrul proiectului PN III-P2-2.1-PTE 2016-0217, Grant 28PTE/06.10.2016 ”Instalație demonstrativă pentru o tehnologie inovativă de topire a cânepii”.
Medalia de bronz a fost obținută pentru Brevet nr 128837/30.06.2016, Procedeu de topire a plantelor liberiene ca de exemplu: in, cânepă, iută, etc, de către echipa Sîrghie Cecilia, Radu Dana Gina, Munteanu Florentina Daniela, Pag Andreea, Dochia Mihaela, Tomescu Daniel, în cadrul proiectului POS CCE Operaţiunea 2.1.2 Proiecte CD de înalt nivel ştiinţific la care vor participa specialişti din străinătate: Plantele liberiene - resurse regenerabile strategice pentru economia europeană, contract 210/2010.
„Perfomanța colegilor mei de la Institutul de cercetare, dezvoltare, inovare în ştiinţe tehnice şi naturale confirmă, încă o dată, calitatea activității de cercetare dezvoltată în universitatea noastră. Felicit echipele de proiect pentru aceste premii și sunt convinsă că vom mai putea anunța rezultate foarte bune în perioada următoare”, a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.