Mașina lui a fost lovită de panoul uriaș de la intrarea în Timișoara! Cine este tânărul Vlad Baici, UCIS de poarta pe care scria „Bine aţi venit”! Avea doar 24 de ani
Poarta de intrare în municipiul Timişoara, care în urma furtunii de duminică a căzut peste un autoturism şi a ucis un tânăr de 24 de ani, a fost reparată de Primăria Timişoara cu suma de 56.000 de euro, în anul 2015.
Poarta de la intrarea în oraş a fost amenajată de Primăria Timişoara în vara anului 2015. Muncitorii firmei Stareto, căreia i-a fost încredinţată lucrarea, au demolat structura veche a porţii, au făcut intervenţii pe consolele verticale, dar şi pe grinda metalică orizontală. Lucrarea a costat 56.000 de euro, din care o mică parte, aproximativ 4.500 de euro, a reprezentat o sponsorizare, potrivit datelor transmise News.ro, luni, de către Primăria Timişoara.
Vlad Baici, un tânăr de 24 de ani, a avut parte de un sfârșit cumplit, după ce mașina în care se afla a fost strivită de „poarta” de bun venit de la intrarea în Timişoara, pe Calea Lugojului, care s-a prăbuşit duminică, în timpul furtunii ce a lovit vestul ţării.
Vlad era student la medicină dentară, în anul 6, și conducea mașina peste care s-a prăbușit semnul uriaș aflatde la intrarea în oraş.
Citeste mai mult pe frip.ro