Urmăresc de mulți ani, aș zice chiar de câteva decenii, activitatea teatrului arădean și am publicat până în prezent peste 3000 de pagini, la Editura Academiei Române, despre istoria acestuia, în context transilvănean. Fac această precizare, nu întâmplător, ci spre a sublinia faptul că sunt profund interesată de activitatea instituției în discuție. Cu toate că m-am exprimat în varii momente despre activitatea prezentă a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, exprimându-mi nemulțumirea privind spectacole aflate în repertoriu, cred că este de datoria mea să semnalez managementul defectuos al conducerii teatrului arădean, aducând următoarele argumente:
    1. Teatrul arădean nu are o strategie pe termen mediu și nici la nivel de stagiune, ci se improvizează „din mers”, la modul superficial și spontan. Managerul teatrului nu își respectă nici măcar programul managerial susținut la concursul de numire pe post, astfel, ca să dăm un singur exemplu, Cabaretul cuvintelor de Matei Vișniec nu s-a jucat nici până în prezent.
    2. Coproducțiile, care reprezintă un titlu de glorie pentru directorul Teatrului, nu pot ține locul unui proiect repertorial coerent și nu se justifică ca investiție, chiar și financiară, dacă nu pot fi vizionate numeroase reprezentații și pe scena teatrului arădean. Astfel, spectacolul cu Disputa de Pierre de Marivaux, în regia lui Vlad Massaci, elaborat în colaborare cu Teatrul Nottara, s-a jucat numai de trei ori la Arad și fără a avea AFIȘ și CAIET PROGRAM, fapt inadmisibil. De asemenea, spectacolul Rosencranz și Guildenstern sunt morți de Tom Stoppard, cu participarea celebrei trupe londoneze „Tiger Lillies”, în colaborare cu Teatrul din Gyula (Ungaria) a însemnat o investiție de aproximativ 20.000 de euro pentru Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. Un spectacol foarte bun, care nu s-a jucat încă la Arad, cu toate că a avut premiera la Gyula, în luna iulie. Îl vom urmări, însă, în cadrul Festivalului de Teatru Clasic, dar spectacolul trebuie programat mult mai mult, ca să justifice cei 20.000 de euro finanțați din bugetul Consiliului Local. O altă coproducție (Ne știm de 100 de ani) cu teatrele din Râmnicu Vâlcea, Reșița, Piatra Neamț și cu Asociația „Ataraxia” din Râmnicu Vâlcea își așteaptă premiera la Arad. Mă întreb, nu neapărat retoric, de ce nu a fost montat acest spectacol, prilejuit de Centenar, în principal, la Arad?
    3. Teatrul se numește „Clasic” dar are înscrise mult prea puține piese clasice de anvergură, preferându-se montări „peste noapte” fără o motivație solidă, ca text și abordare teatrologică. 
    4. Managerul Teatrului nu urmărește ritmicitatea reprezentațiilor teatrale, astfel spectacolele Ecarisajul pentru toți, Bull, Exit, Parcul, Minotaurul s-au jucat extrem de puțin, în timp ce Orașul nostru și Să ne cunoaștem mai bine sunt promovate preferențial.
    5. Nu trebuie să ne „împăunăm” excesiv cu nominalizarea spectacolului Orașul nostru, deoarece această nominalizare a UNITER în mandatul actualului manager vine după 10 ani și este departe de succesul obținut în mandatul managerial al lui LAURIAN ONIGA, când spectacolul Iubirea Fedrei a fost nominalizat de UNITER, în anul 2007, la categoriile: cel mai bun spectacol, cea mai bună actriță în rol principal, cel mai bun actor în rol principal, cea mai bună scenografie, iar, un an mai târziu, în anul 2008, actorul OVIDIU GHINIȚĂ a primit premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol secundar în spectacolul Vis. Toamna în regia lui Radu Afrim. 
    6. Urmărind afișul Teatrului arădean, publicat în format mare, la intrarea în Teatru, descoperi numeroase spectacole, fiind trecute și reprezentații care au loc la București și Satu Mare, ceea ce determină confuzii, spectatorii crezând că pot fi vizionate în Arad și chiar dorind să le vadă. Este un fapt ce mi-a fost semnalat în numeroase rânduri de către iubitori ai teatrului arădean.
    7. Directorul Teatrului arădean nu este preocupat de promovarea colegilor săi în spectacole, pretextând, credem nejustificat, că nu sunt „potriviți” în rol sau că respectă opțiunea regizorilor. Și totuși, cum se explică, că ACTORI precum VALENTIN VOICILĂ (apare numai în montarea proprie Al tău, vechi, Caragiale din anul 2012); SORIN CALOTĂ (a „șomat” o lungă perioadă de timp, din anul 2013, de la spectacolul Zero în regie proprie și Revizorul din 2014, până la Complexitatea apartenenței în anul 2017); DORU NICA (de la spectacolul în regie proprie Freud și bunul Dumnezeu în anul 2014 nu a mai fost distribuit în nicio reprezentație teatrală); MARIAN PARFENI (a avut ultima premieră în anul 2016, Ecarisajul pentru toți, cu doar cinci reprezentații); CARMEN BUTARIU (a jucat doar în Mult zgomot pentru nimic în anul 2015 și în Don Juan se întoarce de la război în anul 2017); FLORIN COVALCIUC (de la Minotaurul în anul 2013 a așteptat patru ani până la rolul din Flori de mină din anul 2017); OLTEA BLAGA, o actriță foarte bună, a avut partituri minore, nevalorificându-i-se potențialul artistic; OANA KUN (nu a avut niciun rol principal între Jocul dragostei și al întâmplării în anul 2004 și Gaițele în anul 2016). Să reținem și faptul că talentatul scenograf DORU PĂCURAR a avut ultima producție teatrală în octombrie 2017 (Geniul crimei); coregrafa MAURA COSMA nu s-a mai regăsit pe afișul Teatrului din anul 2015 cu Săptămâna luminată iar OANA VĂRAN nu a mai „lucrat” de la Tache, Ianche și Cadâr în anul 2016.
    8. Directorul Teatrului ar trebui să elaboreze un repertoriu cu gândul la actori și nu numai la aceiași știuți actori. În mod inexplicabil, un actor, precum ZOLTAN LOVAS, este distribuit puțin și în roluri minore sau de mică întindere, or el, un actor excepțional, ar putea deveni protagonist al unor mari reprezentații teatrale. În cadrul unei întâlniri la care am participat alături de marii actori VALERIA SECIU, ION CARAMITRU și regretatul OVIDIU IULIU MOLDOVAN, toți trei, membri ai comisiei de concurs al actorului ZOLTAN LOVAS la Teatrul Național din București, își exprimau regretul că el a părăsit teatrul bucureștean și s-a întors acasă, la Arad. Și totuși, în ultimii ani nu a fost distribuit în niciun rol important din dramaturgia românească și universală. 
    9. În mod regretabil, nu se află în repertoriul Teatrului arădean montări cu basme și producții pentru tineri, pe segmentul 12 – 16 ani, și nici chiar la Teatrul de Marionete.
    10. Spectacolele lectură ale Teatrului arădean nu au nicio miză pentru elevi, deoarece ele nu au în vedere programa școlară, cum ar fi firesc. Și atunci, ne întrebăm, cu îndreptățire, care au fost considerentele „superioare” ce au determinat plasarea lor în programul managerial al Teatrului arădean? 
    11. Promovarea spectacolelor celor două trupe de teatru – dramă și marionete – se află mult prea puțin în atenția managerului, astfel site-ul Teatrului este greoi și este aproape imposibil să deslușești programul spectacolelor. Așa se întâmplă că programul viitoarei ediții a Festivalului de Teatru Clasic este dificil de accesat. Am reținut că se va reprezenta de două ori Pescărușul de Cehov în interpretarea Teatrului Clasic „Ioan Slavici” și a Teatrului „unteatru” din București, fapt discutabil dar interesant, în sine, ca opțiune, nu numai concurențială.
    12. Poate din pricină că directorul teatrului lipsește mereu din instituție, fiind plecat din varii motive, se constată pe coridoare și în sala de spectacol o incredibilă mizerie și un miros greu de exprimat în cuvinte.
    13. Dacă primarul Aradului, Gheorghe Falcă personal susține în mod deosebit Teatrul și dacă Consiliul Local Municipal finanțează trei festivaluri internaționale de teatru (Clasic, Nou și Euromarionete), fapt unic în țară și, recent, a apărut informația că se va renova exteriorul Teatrului arădean, se impune luarea rapidă a unor măsuri în vederea optimizării activității manageriale. 
    Să subliniem și faptul că în 4 noiembrie a.c. se împlinesc 70 de ani de la înființarea Teatrului de Stat. S-a gândit, oare, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” să marcheze acest eveniment important în devenirea prin timp a instituției arădene? Ne place să credem că uitarea NU se va așterne, implacabilă, asupra eforturilor predecesorilor de a institui la Arad, după numeroase și profunde strădanii, un TEATRU pentru PREZENT. Dar și pentru VIITOR! 

Lizica Mihuț