”Mâna lui Dumnezeu ” a apărut și la Șiria. UTA- Hermannstadt 1-1
Pe 22 iunie 1986, Argentina castiga partida cu Anglia (2-1), din sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Mexic. Maradona a inscris ambele goluri ale "Pumelor", insă prima reușită a argentinianului a fost realizată cu mâna, lucru nevăzut de arbitrul partidei.
La finalul partidei,Maradona recunoștea infracțiunea comisă , dar a motivat cum că a fost ” mâna lui Dumnezeu”
UTA nu a reușit astăzi aceeași performanță , la Șiria , cu ocupanta locului secund în liga a II-a, Hermannstadt, deși golul roș-albilor a fost înscris tot cu mâna de Curtuiuș, în minutul 7. A fost , în final doar un egal, sibienii reușind egalarea câteva minute mai târziu.
Pe lângă duelul din teren , a mai existat unul în tribune, între grupul galeriei care i-a huiduit în permanență pe Ionuț Popa și pe primarul Gheorghe Falcă , iar de cealaltă parte restul spectatorilor care au luat partea noului director tehnic arădean.
Arbitrul partidei nu i-a mai ajutat pe arădeni , la faza din minutul 43, când sibianul Pamfile îl faultează pe Buia puțin in interiorul suprafeței de pedeapsă , dictând doar lovitură liberă directă de la marginea careului, lovitură nefructificată de UTA.
Până la finalul meciului au existat ocazii ( nu prea multe) și de-o pate și de alta, dar impresia generală a celor care au asistat la evoluțiile UTA-ei de la debutul ei din liga a IV-a, este că în acest moment Aradul are o echipă mult mai slabă ca cea care își începea aventura prin ierburile înalte ale Tauțului sau în groapa Semlacului.
La revenirea lui Ionuț Popa la cârma echipei , acesta declara că are nevoie neapărat de un fundaș central. Astăzi și nu numai astăzi, s-a simțit că UTA nu are linie de mijloc. Un jucător cu personalitate, tehnică și capacitate de efort plasat bine în linia mediană a unei echipe, va repreznta mereu piesa principală a unei echipe. Acesta poate ajuta, deopotrivă, atât apărarea cât și atacul. UTA-ei îi lipsește acest om.
Ar mai fi o dilemă pentru iubitorii UTA-ei. Hlistei.
Nu putem explica forma slabă a celui care , cu ani în urmă, strălucea prin execuțiile sale tehnice de excepție, prin cursele sale amețitoare, pe flancul stâng al atacului. Ne e dor de acel Hlistei, cum ne e dor, la fel, și de luciditatea lui Denis Man, de travaliul lui Chindriș și de dârzenia lui Sorin Botiș.
UTA e astăzi o echipă a tinerilor, însă aceștia trebuie munciți, pentru ca, cele două stadioane care așteaptă de mult timp să fie finalizate, să reprezinte în curând locuri de spectoacol ale fotbaliștilor arădeni, spectacol la care să participe numeroși admiratori, împăcați unii cu alții.