Maiștrii sudori, din nou pe piața muncii
Școala de Sudură Grup Crișan, din Arad, și Filiala Județeană Arad a Confederației Patronatul Român, a organizat, din nou, cursuri de maistru sudor. Aceste cursuri vin după o întrerupere de circa 30 de ani în ceea ce privește organizarea cursurilor de maiștrii. De ce este atât de importantantă această meserie? Fiindcă este un liant între muncitor și inginer, transmit cunoștiințe tehnice avansate în limbajul simplu al muncitorului, iar în învațamantul tehnic, respective școlile profesionale duale, care încet, încet încep să prindă contur, rolul maistrului este esențial. Există mașini și utilaje nefolosite, în ultimii 30 de ani, tocmai datorită lipsei acestor maiștri din sistemul de învațământ.
După absolvirea cursurilor de maiștrii sudori, cei opt cursanți au frecventant timp de 3 luni cursurile de instructor/preparator formator, care le va permite să pregătească din punct de vedere practic atât elevii din școlile profesionale cât și pe cei care doresc să se specializeze în meseria de sudor electric.
„Școala de sudură Arad care funcționează sub egida Filialei Județene Arad a Confederației Patronatul Român a demarat procedurile pentru a reuși să organizăm cursuri de maiștrii sudori, aceasta fiind prima serie de maiștrii de producție după o pauză de 30 de ani. Am luptat să putem organiza aceste cursuri, deoarece maiștrii de productie lipsesc cu desăvârșire. După ce au terminat cursurile, în calitate de președinte al Filialei Județene Arad a Patronatului Român și director al Școlii arădene de sudură, am dorit ca maiștrii să își poată completa studiile de pregătire cu un modul pedagogic, care să le permită să poată predea în orice școală tehnică sau celor care frecventeză cursurile școlilor de sudură. Ne bucurăm să vedem că atât cei tineri, cât și cei care au trecut de anii tinereți își doresc să se perfecționeze, și apoi din priceperea lor să poată oferi mai departe celor care își doresc o meserie cautată și foarte bine plătită” - a declarat Ioan Marin CRIȘAN, directorul Școlii de Sudură arădene și președintele Flilialei Județene a Confederației Patronatul Român.