Luminițele din bradul de Crăciun din fața Primăriei și iluminatul festiv au fost aprinse în prezența Moșului (FOTO)
Piaţa Primăriei a fost luată cu asalt, în această seară, de copii şi părinţi veniţi să se întâlnească cu Moşul. Asta, în condiţiile în care Primăria a organizat o mică festivitate, pentru a aprinde luminiţele în bradul de Crăciun şi iluminatul festiv.
Moșul care a venit și de data aceasta la întâlnirea cu cei mai mici dintre arădeni a dat startul numărătoarei inverse, la sfârșitul căreia bradul a prins culoare. La final, copiii au fost invitați în holul Primăriei pentru a primi cadouri. „Păstrăm magia sărbătorilor pentru toți copiii, că toți copiii au fost cuminți. Celor care nu au putut fi prezenți le transmitem salutări și gânduri bune de aici, și de la mine și de la Moșul”, a spus primarul Călin Bibarț, la finalul manifestării.
De menționat că pentru cei mici a fost pregătit un moment artistic cu Trupa Veselă „Țac-Pac“ din Arad, care a pregătit un spectacol plin de culoare, intitulat „În căutarea lui Moș Crăciun“.