Laura Codruța Kovesi: Acuzațiile sunt pure fabulații. Nu am comis niciodată fapte penale
Laura Codruța Kovesi, fost procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, a fost pusă oficial sub acuzare de secția specială de investigare a magistraților! De nimeni alta decât Adina Florea, favorita lui Tudorel Toader la șefia DNA. Kovesi a cerut recuzarea lui Florea dar și a șefului ei, Gheorghe Stan pe motiv că nu ar fi procurori imparțiali.
Laura Codruța Kovesi a afirmat, după audieri, că acuzațiile care i se aduc sunt pure fabulații. ”Nu am comis niciodată fapte penale”, a declarat fosta șefă a DNA.
Fosta şefă a DNA a mai precizat că i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect şi a depus două cereri de recuzare.
”Acuzațiile sunt pure fabulații. Un inculpat cercetat de DNA susține că aș fi primit bani pentru extrădarea lui Nicolae Popa, ceea ce nu este adevărat. Plata a fost făcută de Poliția Română. Procurorul mi-a spus să aștept rezolvarea cererilor de recuzare pe care le-am depus”, a completat Kovesi, explicând că nu ea este cea care s-a ocupat de extrădarea lui Nicolae Popa.
”De doi ani jumătate sunt hărțuită cu pângeri penale și acțiuni disciplinare. Am 11 dosare penale”, a mai spus Laura Codruța Kovesi.
Întrebată dacă s-a întâlnit cu Sebastian Ghiță, acesta a spus: ”Nu am avut întâlniri în afara unui cadrul instituțional”.
Conform ei, probele aduse de Sebastian Ghiță sunt false.
Laura Codruța Kovesi a ajuns în jurul orei 12:30 la audieri la Parchetul General. Laura Codruța Kovesi nu a venit la audieri însoțită de un avocat.
Citeste mai mult pe realitatea.net