Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

La volan, sub influența drogurilor sau a alcoolului

Mai mulți șoferi au fost depistați conducând autovehicule sub influența substanțelor interzise sau a alcoolului. 

La volan, sub influența drogurilor sau a alcoolului
Comentează 0

Polițiștii orașului Ineu au depistat, în seara zilei de 27 mai,  un tânăr de 21 de ani, din Răpsig, în timp ce conducea un autoturism în localitate. Testarea cu aparatul DrugTest a indicat valoare pozitivă pentru consum de metamfetamină.

În Buteni, în aceeași zi, un bărbat de 28 de ani, din Chisindia, a fost depistat de polițiștii Secției 9 Rurală Sebiș, în timp ce conducea un autoturism, sub influența TH-5 (cannabis).

Conform procedurii, celor în cauză le-au fost recoltate probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a substanțelor consumate, pe numele lor fiind întocmite dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.

Un bărbat de 34 de ani, din Șiria, a fost depistat pe o stradă din localitate, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,97 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Sub influența alcoolului, în trafic, au mai fost depistați : în Dorobanți, un bărbat de 69 de ani, din localitate (0,81 mg./l. alcool pur în aerul expirat); în Grăniceri, un bărbat de 26 de ani, din localitate (0,58 mg./l. alcool pur în aerul expirat), și în municipiu, pe strada Clujului, un bărbat de 28 de ani, din Felnac (0,57 mg./l. alcool pur în aerul expirat).

Conform procedurii, în toate cazurile a fost dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cei în cauză sunt cercetați pentru infracțiuni rutiere. 

 


Scrie un comentariu

trimite