La nivelul Județului Arad sunt înregistrate 327 de persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, la nivelul Județului Arad erau înregistrate 327 de persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2, din care 180 sunt internate în secțiile COVID ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, 143 sunt la domiciliu sau externate iar patru sunt decedate.
Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19, în zonele aglomerate din județul Arad.
Sub autoritatea Instituției Prefectului, pe durata stării de alertă, polițiști din cadrul I.P.J. Arad, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului continuă să desfășoare, în sistem integrat, activități de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, terase, zone de agrement și cluburi în aer liber.
În cadrul activităților desfășurate ieri, 30 iulie, până în această dimineață, la nivelul județului nostru au fost verificate 12 de obiective/locații. De asemenea, au fost verificate și 264 mijloace de transport în comun. Au fost legitimate 136 de persoane fizice în contextul verificărilor, fiind controlate și un număr de 8 societăți comerciale sau persoane fizice autorizate.
Nu au fost înregistrate apeluri la linia Telverde 0800800165 pentru semnalarea unor cazuri de nerespectare a măsurilor de protecție sanitară sau individuală.
În urma tuturor verificărilor au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (avertismente).
Atragem atenţia tuturor proprietarilor de restaurante, terase ori localuri unde se organizează evenimente private să asigure cu bună credinţă respectarea tuturor măsurilor de protecţie şi restricţiilor impuse în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Astfel de activități vor avea loc zilnic, pe durata stării de alertă, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. Amintim că situațiile de nerespectare a măsurilor de protecție sanitară pot fi semnalate la numărul Tel Verde (apel gratuit) 0800800165.
Biroul de presă 31.07.2020