Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Jurnal de călătorie sau Ambasadorii Aradului în Granada (FOTO)

În perioada 26 aprilie – 8 mai un grup de 15 elevi din clasa a XII-a de la Colegiul Naţional „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” a participat la un proiect   Erasmus+, desfășurat la Granada, în însorita Spanie.  Proveniți din   clase cu specialități diferite, respectiv Pedagogie şi Matematică -Informatică, aceștia au desfășurat activități practice în grădinițe, respectiv în cadrul unei firme de reparații şi service de calculatoare.

Elevii au fost însoțiți de două cadre didactice şi întreaga activitate a fost monitorizata de un al treilea cadru didactic.

Jurnal de călătorie sau Ambasadorii Aradului în Granada (FOTO)
Comentează 0

În cele ce urmează, vă prezentăm impresiile profesorilor şi elevilor participanţi.

„Proiectul a fost o bună ocazie de a combina utilul cu plăcutul, organizația gazda având grijă să completeze programul de practică cu diferite activități culturale, participanții fiind ocupați pe timpul întregii zile, astfel încât seara ne mai rămânea ceva timp pentru plimbări sau mici cumpărături. Condițiile de cazare au fost rezonabile şi decente, apartamentele în care am locuit fiind foarte bine plasate, în relativa apropiere de centrul istoric al Granadei şi de principalele sale atracții.

Elevii noștri au lăsat o impresie foarte bună gazdelor, acestea apreciind implicarea şi seriozitatea acestora, dorința de a învăța lucruri noi şi nu în ultimul rând, competenţa dovedită la locurile de practică. A fost apreciat, de asemenea nivelul ridicat de cunoaștere a limbii engleze, limba de comunicare a proiectului.

Activitățile culturale au cuprins vizita la Muzeul Științelor, vizitarea vechiului cartier arabesc Albaicin şi a cetății Alhambra, bijuterie arhitecturală şi emblemă a Granadei. În ultima seară am fost cu toții încântați de un spectacol de flamenco oferit de câțiva profesioniști ai acestui gen.

Menirea acestor proiecte este să creeze punți de legătura între oameni, să le pună în valoare abilitățile de comunicare şi de relaționare, precum şi competentele dobândite în anii de studiu, toate acestea fiind dovedite cu prisosința de acest proiect Erasmus+.

(Alexandru Bratu - profesor monitor)

„În perioada 26.04.2021-08.05.2021 am participat împreună cu 15 elevi din clasa a Xll-a A (profil pedagogic) și clasa a Xll-a B (profil matematică-informatică) la proiectul ERASMUS-ȘANSE SPORITE PENTRU O CARIERĂ DE SUCCES 2019-1-RO01-KA102-062669 în orașul Granada, Spania. Am avut oportunitatea de a însoți  în calitate de dirigintă elevii din clsa a Xll-a A la activitățile lor specifice la creșe și grădinițe, dar și la firma IT (clasa a Xll-a B) unde au făcut practică și de unde au primit doar aprecieri pozitive și felicitări din partea conducerii unităților de învăţământ, a firmei IT, dar și a organizatorilor pentru seriozitatea, implicarea și profesionalismul de care au dat dovadă. După-amiezile au fost destinate programelor cultural-artistice și de divertisment. Astfel a fost vizitat orașul Granada, stațiunile turistice Almunecar și Salobrena, Parcul Științei, palatul Alhambra. Am participat și la un minunat  spectacol de flamenco.                                                                      

Cultură și civilizația Spaniei, frumusețea Granadei ne-a impresionat pe toți. O experiență de neuitat!”                                             

(Florentina Bălăcel, profesor însoțitor)

„Datorită proiectului ERASMUS + «Șanse sporite pentru o carieră de succes», am avut deosebita ocazie să călătoresc în Granada, Spania și să observ un alt mod de trai, tradiții noi și cel mai important, să acumulez cunoștiințe și să învăţ noi metode de lucru necesare pentru domeniul în care am ales să profesez.                                                                                                                              Am rămas impresionată de frumusețea orașului, de vestitele atracții turistice: Alhambra, Biodom, Salobrena, Almunecar etc. Atracția turistică care m-a impresionat a fost plaja Salobrena. A fost o experiență de neuitat. Acolo s-au legat prietenii și s-au creat amintiri.  Am avut onoarea să beneficiez de experiența profesională la «Casita de Nana», o grădiniță de excepție unde cadrele didactice sunt bine pregătite și foarte primitoare și atente. Aşa cum mă aşteptam, exista diferenţe fata de sistemul nostru de învăţământ. Principala activitate a copiilor era jocul. Pe tot parcursul programului, copiii desfăşurau o singură activitate de învăţare, apoi citeau povesti, cântau şi se jucau. Copiii erau învăţaţi să respecte regulile, să spună «te rog» şi «mulţumesc», să se respecte între ei şi li se oferea libertatea de a alege să facă ceea ce le place.                      Această experienţă m-a ajutat să învăţ metode noi şi să-mi doresc şi mai mult să reuşesc în acest domeniu pentru că am realizat că meseria de dascăl este una dintre cele mai frumoase. Pot spune că la finalul acestui proiect sunt foarte mândră şi entuziasmată că am avut prilejul să mă bucur de frumuseţea uneia dintre cele mai vestite capitale şi să mă perfecţionez pe plan profesional.”

(Ana Căprariu, cls a XII-a A) 

„Ideea de a face un stagiu în străinătate atrage atenția oricărui student. Pe lângă faptul că am avut oportunitatea de a învăţa foarte multe lucruri noi, am avut și privilegiul de a admira frumusețile din Granada. Locul de muncă a reprezentat o poartă spre noi modalități de cunoaștere. Am învățat să combinăm punctualitatea, atitudinea formală și răbdarea cu optimismul și plăcerea de a experimenta lucruri noi. Cel mai mult m-a impresionat seara de Flamenco. În ochii dansatorilor se putea observa cu ușurință pasiunea și dorința de a transmite mai departe această tradiție. Am simțit nevoia să mă mândresc și eu cu țara în care trăiesc, așa că am răspândit peste tot informații despre frumoasa noastră țară și am recomandat cele mai interesante locații pentru vacanțe de neuitat.                                                                  Spaniolii sunt extrem de politicoși și prietenoși. Sunt gata oricând să te ajute, iar zâmbetul nu le lipsește niciodată. În opinia mea, nici un student nu ar trebui să ignore această oportunitate dacă vreodată i se ivește ocazia. Consider că m-am dezvoltat atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. Am avut parte de cele mai frumoase amintiri și sunt extrem de recunoscătoare față de profesorii care au făcut posibilă această experiență de neuitat.

(Ana Stan, cls. a XII-a B) 

„Acest proiect a fost o experiența de neuitat. Am rămas impresionată atât de frumusețile Granadei, cât și de felul în care ne tratau localnicii. Toată lumea era extrem de prietenoasă, indiferent de contextul în care întâlneai vreo persoană. Sper că o părticică din calmul lor s-a prins și de mine.” 

(Iulia Şodincă, cls. a XII-a B) 

„Cel mai mult în această mobilitate m-a impresionat Alhambra, care este un complex de palate localizat în Granada, Andalucía, Spania. A fost construit în timpul dominației maure din sudul Spaniei. Este emblema orașului Granada și o atracție majoră în întreaga Spanie. Popularitatea ei este câștigată pe bună dreptate. Doar vizitând locul poți să îi absorbi adevărata măreție. Modelele impresionante de arabesque și caligrafie de pe pereți fac din aceștia adevărate opere de artă. Grădinile mari, presărate cu fântâni și bazine de apă, semnificând prosperitate, cu flori multicolore, de o varietate și frumusețe nemăsurate, fac din Alhambra un colț de paradis. Alhambra este cu atât mai interesantă, cu cât cuprinde un amalgam de stiluri arhitecturale. Fiecare conducător căruia i-a aparținut Alhambra a construit structuri noi, a adăugat detalii la ce a fost deja acolo. Acest lucru a avut loc și după recucerirea Spaniei din secolul al XV-lea. Alhambra redă cu adevărat spiritul provinciei Granada. Are un aer exotic, măreț și cuprinde sute de ani de istorie, legende și tradiții.”                                   

(Hoszu Bernadett Sabrina, clasa a XII-a B) 

„Pentru mine personal, experiența Erasmus a însemnat descoperirea unor noi perspective, abilități, posibilități, oportunități, mentalități și culturi. Experienţa mobilității «Șanse sporite pentru o carieră de succes»  este o carte de vizita mai bună decât diploma de absolvire. În urma acestui proiect am acumulat o capacitate de adaptare, curaj şi iniţiativă. A fost prima mea participare într-un proiect Erasmus și sunt foarte satisfăcută de această oportunitate, întrucât am avut posibilitatea de a lua parte la un program de formare profesională în domeniul în care mă pregătesc, am avut ocazia să vizitez numeroase obiective turistice şi culturale din Granada şi împrejurimi, care m-au impresionat şi plăcut, am participat la anumite schimburi interculturale, mi-am îmbunătăţit competentele de comunicare într-o limbă străină.                                                                          Mobilitatea a avut loc într-o locație de vis, o combinație perfectă de munte și mare.

Granada este considerată una dintre perlele Spaniei, oraşul spaniol cel mai vizitat de turiştii din lumea întreagă. Fosta capitală a Andalusiei oferă vizitatorului aminitirile cele mai importante din acea epocă istorică a Spaniei: minunatul şi unicul Palat Alhambra, cunoscut în lumea întreagă.                                               

A fost o experientă foarte bună pentru viitorul meu profesional. Am învăţat multe lucruri noi din acest domeniu care mă pasionează și cu siguranță, ceea ce am dobândit în cadrul acestei mobilități de formare profesională, mă va ajuta în viitor! Este categoric un plus pentru toţi cei ce aleg să participe la acest proiect!”                              

(Mădălina Isabella Muntean, clasa a XII-a A) 

„În acest proiect Erasmus am avut posibilitatea de a trăi experiențe noi. Am avut ocazia de a locui într-o țară și cultură diferită de a mea. Am participat la activități în grădiniță și am interacționat cu localnicii. Consider că a fost o experienţă benefică pentru mine și m-a ajutat să mă dezvolt pe plan profesional dar și personal. Sunt recunoscătoare că am avut această oportunitate.”                                     

(Ruxandra Rașca, clasa a XII-a A) 

„Împreună am petrecut două săptămâni care ne-au format... atât ca oameni, cât şi ca viitori profesioniști. Am învățat unii de la alții, am depășit bariere și greutăți, care au fost lecții importante de viață! Am trăit alături de elevi în această mobilitate un frumos capitol ce constituie baza evoluției lor viitoare.

Reușita şi succesul elevilor în această mobilitate este și a noastră, a tuturor profesorilor care au contribuit la formarea lor, a tutorilor de stagiu din Spania și nu în ultimul rând a organizației intermediare.

Zâmbetul și curajul de a păși pe un alt drum să vă fie de bun augur!

Zbor înalt, copii frumoși!”

(Ştefana Șerban – coordonator proiect)

„Apreciem participarea elevilor  la acest proiect ca fiind una cu beneficii multiple. Afirmăm acest lucru deoarece elevii au avut ocazia îmbogățirii în sfera cunoașterii și a abilitaților specifice domeniului profesional ca urmare a participării alături de profesioniști în organizații de profil din Spania. De asemenea elevii au avut ocazia cunoașterii specificul cultural spaniol prin activitatile și vizitele culturale incluse în programul de lucru al mobilității prin experiențele trăite timp de doua săptămâni într-un spațiu cultural și mediu profesional nou.”

(Larisa Chițu, director adjunct Colegiul Naţional „Preparandia-Dimitrie Ţichindeal”)

Galerie foto (7)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite