Jaf la drumu ̓ mare în noaptea de Revelion? Cu ce preţuri îşi întâmpină clienţii unii hotelieri din Apuseni
Unii hotelieri din România, acţionând conform principiului „nu-i prost cine cere”, se pregătesc să dea lovitara vieţii în noaptea dintre ani, întâmpinându-şi clienţii cu nişte preţuri... colosale de-a dreptul. Astfel, nu ar mai trebui să mire pe nimeni că din ce în ce mai mulţi români preferă să-şi petreacă Revelionul acasă, împreună cu familia sau să plece în străinătate, unde au parte de servicii mai bune şi preţuri decente.
În staţiunile Vârtop (Bihor) şi Arieşeni (Alba), de pildă, un hotelier din apropierea celor două pârtii a stabilit preţul pentru cazarea a 2 adulţi şi a unui copil de peste 14 ani, pentru 3 nopţi (perioada 30 decembrie, 2 ianuarie), la peste 17.000 lei. Tariful nu include nici măcar mic dejun, dar nici masa festivă ori petrecerea din noaptea de Revelion. Asta chiar dacă turiştii aleg staţiunile montane pentru a practica sporturile de iarnă, iar în zonă nu a mai nins de zile bune, iar zăpada de pe cele două pârtii din zonă, cea din Arieşeni şi cea din Vârtop, s-a topit din cauza căldurii, scrie adevarul.ro.
Tot în aceeaşi zonă, o altă pensiune oferă o cameră triplă „cea mai ieftină opţiune” la 13.064 lei, sumă exclusiv pentru cazare. Potrivit sursei citate, un hotel din Vârtop oferă pachet de 5 zile ultra all inclusive, cu „Open bar” la toate mesele servite, petreceri în fiecare seară, acces nelimitat la toate facilităţile hotelului pentru un tarif de 3.000 lei /noapte de cazare, pentru adulţi şi 1.200 lei/noapte, pentru copii peste șase ani.
Intraţi AICI pentru detalii.
Sursa foto: mapio.net
Fotografia are rol ilustrativ