Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Iustin Cionca: „Peste 100 de milioane, din excedent, pentru dezvoltarea Județului Arad, în 2024”

Pentru a întregi Bugetul de venituri și cheltuieli, secțiunea Dezvoltare, al Consiliului Județean Arad, consilierii județeni au aprobat utilizarea a peste 100 de milioane de lei (100.211.000 lei), sumă provenită din excedentul bugetar al anilor precedenți.

Iustin Cionca: „Peste 100 de milioane, din excedent, pentru dezvoltarea Județului Arad, în 2024”
Comentează 0

„În acest an, o semnificativă parte a bugetului pentru investiții este alocată din excedentul bugetar al anilor precedenți. Din cele 136 de milioane de lei, cât era în excedentul bugetar, în ședința de astăzi am alocat peste 100 de milioane. Mai mult, față de proiectul inițial, am mai propus și s-au votat două amendamente care vizează tot investițiile: unul pentru Centrul Cultural Județean, iar celălalt pentru ISU Arad. Este încă o dovadă că excedentul bugetar reprezintă o resursă financiară de rezervă, utilizabilă pentru a finanța și refinanța proiecte, cât și pentru alte investiții. Fără acest excedent, după cum se vede și în listă, multe dintre obiectivele noastre nu ar putea fi realizate”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

În cadrul cheltuielilor de capital, sume importante merg către Sănătate: Renovarea Energetică a două clădiri de la fostul Spital Municipal (8 milioane lei), amenajarea Secției de Oncologie (926.000 lei), documentații pentru secțiile de Radioterapie (158.000 lei), Psihiatrie (804.000 lei), Medicină Legală (1.181.000 lei), Cardiologie (641.000 lei), dar și pentru aparatura medicală achiziționată în leasing (900.000 lei). Pentru alte achiziții sau documentații pentru Spitalul Județean au mai fost alocate 3.961.000 lei, iar pentru Spitalul de Psihiatrie de la Căpâlnaș alte 249.000 lei. În fine, și noul Complex Matern beneficiază de aproape 11milioane de lei, pentru continuarea proiectului.

Pentru Cultură s-au alocat aproape 12,4 milioane de lei: Biblioteca – 865.000 lei, Centrul Cultural – 1.094.000 lei, iar Complexul Muzeal Arad – 10.440.000 lei (principalele finanțări fiind pentru reparațiile de interior – 6,52 milioane lei, realizarea conceptului expozițional secția Arheologie – 1,75 milioane lei și renovarea fațadei clădirii achiziționate, de pe Bd. Revoluției – 1,4 milioane lei).

Asistența Socială beneficiază de peste 1,7 milioane lei, pentru alimentarea cu apă s-au alocat peste 2 milioane de lei, iar la învățământul special 733.000 lei.

Pentru „Drumuri și Poduri”, sumele provenite de la excedentul bugetar se ridică la peste 51 de milioane de lei, dintre care cele mai importante investiții sunt modernizarea drumului Seleuș-Șicula (aproximativ 19 milioane lei), cofinanțare Centura de Est (4,5 milioane lei), podul peste Crișul Alb de la Șicula (6,4 milioane lei), refacere pod peste Cigher, la Tauț (1,8 milioane lei), dar și pentru documentații la alte două obiective importante: drumul expres Arad-Oradea (aproximativ 3,3 milioane lei) și Varianta ocolitoare a Municipiului Arad Nord – Est (6,8 milioane lei).

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite