După câteva luni de aşteptare şi solicitări adresate periodic, la cererea arădenilor, Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad a găzduit din nou, sâmbătă şi duminică seara, „Irenne” (în regia Baczo Tunde), acel fascinant spectacol de teatru-dans ce-a stârnit ropote de aplauze şi valuri de interes la premieră, o adaptare scenică a scenariului de lung metraj cu acelaşi nume, scris de Onoriu Felea.

            „Irenne” a avut premiera pe data de 1 decembrie 2015 şi  prezintă fascinanta poveste de dragoste dintre Mihai, talentat ucenic cofetar de origine română şi frumoasa Irenne, fiica maestrului său, tânără de origine franceză. Povestea se desfăşoară în contextul celui de-al doilea Război Mondial, când Aradul, un oraş înfloritor, a avut cea mai puternică breaslă a cofetarilor din România. Povestea lor de dragoste evoluează în paralel cu crearea unei noi reţete de prăjitură, dar complicaţiile majore apar atunci când Mihai, ucenicul cofetar, este înrolat şi trimis pe front.

            Dragostea...momentul în care două suflete ce se aşteptau dintotdeauna se întâlnesc şi rămân frapate de norocul ce le-a aşezat pe un singur nor. Ritualul curtării devine un joc în sine şi preia din dulceaţa şi savoarea prăjiturilor făcute cu migală absolută. Un dialog despre două suflete răvăşite, oglindite, regăsite, marcate cu lumini şi umbre.

            Războiul...o modalite de a pune în joc energii şi forţe care s-ar cere orientate înspre a construi poduri între oameni, nu morminte pentru posteritate; monolog despre cât e de uşor să devii pământ, despre nefericirea ce nu-şi găseşte glas.

            Dragostea...formula primordială care-l uneşte pe tânărul Mihai de tânăra Irenne, într-un timp istoric în care omenirea învăţa că fiecare zi poate fi o bătălie pentru supravieţuire; dialog despre puterea nemăsurată a unui singur om asupra altului om, despre cum toată primăvara poate fi ascunsă într-un singur mugur.

            Războiul...acea incapacitate funciară de a realiza că pacea nu poate fi adusă prin violenţă, prin sânge, ingrediente care surpă edificiul umanităţii; acea plagă ce atomizează demnitatea; monolog despre faptul că în viaţă lucrurile groaznice se întâmplă încet şi firesc.

            Dragostea...acel numitor comun al oamenilor, un cântec dăruit de zei aleatoriu şi arbitrar, o poezie a luminii şi speranţelor reînnoite zi după zi, un dialog despre un cântec fără cuvinte, despre un sentiment total necunoscut ce se strecoară în tine şi transformă absurdul vieţii într-un dans angelic plin de sens.

            Paul Cimpoieru...Mihai...acel tânăr de 22 de ani, aflat la primii paşi ai vieţii de adult. El descoperă în dragostea sa pentru Irenne  o premisă ideală de-a intra în hora existenţială. Dacă meseria de cofetar îi permite să-şi câştige traiul fizic, dragostea-l maturizează şi-l învaţă că fiinţarea spirituală este adevărata esenţă. Iubirea îl consolidează şi-i oferă un bagaj de speranţe pentru cumplitul război la care va fi nevoit să participe. Supravieţuieşte războiului datorită iubirii. Ştie că dincolo de noaptea cea mai neagră, soarele stă pregătit să răsară.

            Andreea Belu...Irenne...acea tânără de 20 de ani, expresia inocenţei şi-a frumuseţii ideale. O fată care descoperă dragostea pentru prima dată şi se lasă pe deplin înconjurată de candoarea acesteia.  Irenne învaţă că iubirea sa pentru Mihai este un soare senin, o briză de vară. Jocurile dragostei îi conferă tăria să lupte ulterior cu jocurile malefice generate de violenţă, de război, de nedreapta şi prematura despărţire de bărbatul iubit.

            Mihai şi Irenne creionează tandru o poveste fragilă de dragoste pe care ne-o comunică în paşi de dans. Cuvintele ar fi prea neputincioase să depună mărturie despre două constate umane atât de inexplicabile chiar şi la multă vreme de la terminarea războaielor mondiale: dragostea şi războiul. Plăcerea erosului şi teroarea câmpului de luptă se metamorfozează într-o poezie a dansului, a expresivităţii corporale, a gesturilor încărcate de semnificaţii. Dansul devine senzualul limbaj universal al măreţiei, al căderii, al înălţării, al violenţei....El aduce catharsisul simbolic acolo unde iubirea şi războiul au lăsat urme imposibil de şters, de înţeles, de asumat.

            Povestea de dragoste dintre Mihai şi Irenne se construieşte gradual, având în compoziţie ingrediente dintre cele mai fine, furate din reţetarul universal al istoriilor de amor ce au amprentat universul încă de la facerea timpului. Dacă războaiele rămân grefate cu sânge pe istoria omenirii, poveştile de dragoste marchează cu praf de stele istoria personală a fiecăruia dintre noi. Mihai şi Irenne eclipsează profunda închisoare a războiului, compunând la unison  Iubirea-Oxigen, aducând eliberarea îndelung aşteptată.

            Distribuţia  spectacolului este formată din talentaţii artişti dansatori Andreea Belu şi Paul Cimpoieru (ambii din Bucureşti); din echipa arădeană ne mândrim cu participarea deosebită a următorilor dansatori: Alexandru Urdaş, Sonia Dumitru, Răzvan Crişan, Daian Plaveţi şi Alexandru Porac. Regia poartă semnătura coregrafei Baczó Tünde, iar de partea muzicală s-a îngrjit compozitorul Cari Tibor (soţul acesteia), ambii artişti  activând la  Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara. Scenaristul şi producătorul - Onoriu Felea -  este din Arad.

Emanuel Cotuna