Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Intervenții endoscopice minim-invazive pentru zece pacienți arădeani realizate de urologi din Arad, București, Argeș, Miercurea Ciuc și Timișoara (FOTO)

Secție Clinică Urologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a găzduit, zilele trecute, workshop-ul „Tratamentul personalizat în ureteroscopia flexibilă pentru litiaza renală”, eveniment în cadrul căruia au fost operați zece pacienți cu afecțiuni ale rinichiului.

Intervenții endoscopice minim-invazive pentru zece pacienți arădeani realizate de urologi din Arad, București, Argeș, Miercurea Ciuc și Timișoara (FOTO)
Comentează 3

Astfel, timp de două zile echipe alcătuite din medici urologi ai spitalului împreună cu omologi din București, Argeș, Miercurea Ciuc și Timișoara au efectuat în Blocul Operator al Secției Clinice Urologie, intervenții endoscopice minim-invazive pentru zece pacienți arădeni.

Intervențiile au fost un succes, pacienții necesitând doar două zile de internare, post-operator.

„Evenimentul, afla la prima ediție, a fost organizat în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie «Carol Davila» din București, având ca și coordonatori științifici pe rectorul universității din capitală, prof.univ.dr. Viorel Jinga și pe fostul medic șef al secției noastre, prof.univ.dr. Ioan Ioiart, iar aparatura folosită a fost asigurată de către două societăți furnizoare de aparatură performantă în domeniul medical. Workshop-ul a presupus două părți  - una practică concretizată prin zece intervenții transmise live cu sesiune de «training hands-on» și una teoretică despre tehnica operatorie, aparatură în domeniu și prezentări de cazuri. Partea teoretică s-a derulat în Campusul Univesrității de Vest «Vasile Goldiș» din Arad și s-a bucurat de o prezență numeroasă atât din rândul cadrelor universitare cât și al studenților facultății de medicină. Colaborarea dintre echipa de urologie arădeană și colegii noștri din București, Argeș, Miercurea Ciuc (Harghita) și Timiș a fost una fructuoasă, concretizată prin zece intervenții minim-invazive de care au beneficiat pacienți arădeni”, a explicat dr. Horia Mureșan, medic șef Secție Clinică Urologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Galerie foto (7)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite