Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Insolvența cu un pas mai aproape de consumator

„Insolvența cu un pas mai aproape de consumator” a fost tema Conferinței din 18 .07.2023 de la Timișoara, la care au fost prezenți specialiști de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Baroul Timiș, Tribunalul Arad, executori judecătorești și practicieni în insolvență.

Insolvența cu un pas mai aproape de consumator
Comentează 0

Conferința a fost organizată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Consiliul Județean Arad fiind invitat și prezent la această întâlnire.

Trebuie spus că Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice este o structură înființată în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, cu scopul de a sprijini accesul persoanelor fizice care nu își mai pot achita datoriile la procedurile de insolvență prevăzute de Legea 151/2015.

Legea nr. 151/2015 pune la dispoziție 3 tipuri de proceduri în funcție de situația financiară a debitorului și valoarea datoriilor.

Prin aceste proceduri de insolvență debitorul este ajutat să achite o parte cât mai mare din datorii, în funcție de posibilitățile sale financiare, pentru a fi ulterior eliberat de datoriile rămase neachitate.

Sursa foto: infoquick.ro

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite