Înscrieri la Şcoala Populară de Arte
Persoanele care doresc să îşi înscrie copiii la una din cele 20 de discipline o pot face până în data de 30 septembrie.
Cursurile oferite de Şcoala Populară de Artă, prin Centrul Cultural Judeţean Arad, sunt extrem de variate.
Începând cu vârsta de 7 ani, copiii sunt aşteptaţi la cursuri de pian, vioară sau balet, contra unei taxe de 400 lei iar cei care au împlinit 10 ani pot opta pentru instrumente de suflat (saxofon, taragot, clarinet), unde preţul este de 500 lei.
Alte discipline de interes pentru copiii care au împlinit vârsta de 10 ani ar putea fi bateria, unde preţul cursurilor este 350 lei, actoria (350 lei), pictura (400 lei), grafică (400 lei), design (400 lei) sau fanfară, la secţia Buteni (325 lei).
La disciplinele canto clasic, canto popular şi canto muzică uşoară, unde taxa este de 500 lei, pot fi înscrişi tinerii de la vârsta de 14 ani. Pentru aceaşi categorie de vârstă există şi cursurile de design grafic computerizat şi artă fotografică, unde preţul este de 425 lei.
Taxele pot fi plătite în rate, prima rată în luna septembrie, iar cea de-a doua în luna ianuarie. Taxa de înscriere pentru oricare dintre discipline este de 5 lei, iar cea pentru diplomă de 20 lei.
Important de menţionat şi faptul că, pentru disciplinele canto muzică uşoară, canto clasic, canto muzică populară şi pian vor avea loc concursuri de admitere (audiţii). Acestea se vor desfăşura după cum urmează: canto muzică uşoară – miercuri, 21 septembrie, ora 17.00, sala 14, respectiv sala 20, canto clasic – joi, 22 septembrie, ora 17.00, sala 13, respectiv sala 21, canto muzică populară – joi, 22 septembrie, ora 17.00, sala 13, respectiv sala 21 şi pian –miercuri, 21 septembrie, ora 17.00, sala 14, respectiv sala 20.