Infracțiuni rutiere, în minivacanța de Rusalii
Polițiștii rutieri au constat mai mute abateri de la legislația rutieră, în perioada 10-13 iunie 2022. În acest sens, au fost întocmite mai multe dosare penale.
În municipiu, un arădean de 55 de ani a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Pășunii, având dreptul de a conduce suspendat. Întrucât emana halenă alcoolică, i s-a solicitat testarea cu aparatul alcooltest și recoltarea de probe biologice, dar bărbatul a refuzat.
Un tânăr de 22 de ani, din Șebiș, a fost depistat de polițiștii orașului în timp ce conducea un autoturism în localitate, testarea cu apartul DrugTest indicând o valoare pozitivă pentru consum de substanțe psihoactive.
Fără permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule a fost depistat, în Pâncota, un tânăr de 17 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism.
Au mai condus fără permis : pe strada Frații Neuman, din municipiu, un pecican de 49 de ani, și pe D.J. 708, în localitatea Slatina de Mureș, un bărbat de 39 de ani, din aceeași localitate.
În timp ce conduceau autoturisme, având dreptul de a conduce suspendat, au fost depistați : pe D.N. 79/A, o femeie de 60 de ani, din Gurahonț, și în minicipiu, un tânăr de 23 de ani, din Frumușeni.
Polițiștii orașului Ineu au depistat, în dimienața zilei de 12 iunie 2022, un bărbat de 46 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism în localitate, având autorizația provizorie de circulație expirată.
Toți cei în cauză sunt cercetați penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.