Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Începutul Postului Mare la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad

Începutul Postului Mare la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad
Comentează 0

Urmând tradiţia consacrată deja la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, prima săptămână din Postul cel Mare este săptămâna duhovnicească a studenţilor teologi şi a dascălilor acestei instituţii teologice. În acest sens, în Paraclisul studenţilor din curtea Facultăţii, pe lângă programul liturgic obişnuit al fiecărei dimineţi, care cuprinde în Postul cel Mare, luni marţi şi joi săvârşirea Utreniei cu Ceasul I, iar miercurea şi vinerea a Liturghiei Darurilor Înaintesfinţite, în fiecare dintre serile acestei săptămâni a fost săvârşită rânduiala Pavecerniţei celei Mari împreunată cu cât o parte a Canonului celui Mare de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul, aşa cum prevede rânduiala liturgică a Triodului. Rânduiala Pavecerniţei cu Canonul cel Mare a fost slujită de părinţii profesori slujitori la Paraclisul „Sfântul Maxim Mărturisitorul şi Sfântul Mare Mucenic Mina” din curtea Facultăţii de Teologie, urmând în fiecare seară, la sfârşitul slujbei, cuvântul de zidire duhovnicească şi de călăuzire pe calea Postului Mare rostit de către unul dintre părinţii profesori ai Facultăţii, adresat studenţilor care au participat la această slujbă.

Astfel, luni seara, părintele asist. drd. Ioan Lazăr, duhovnicul studenţilor Facultăţii de Teologie s-a referit la Canonul cel Mare, ca îndrumător duhovnicesc pe calea Postului celui Mare.

Marţi seara, după slujba Pavecerniţei cu cea de-a doua parte a doua a Canonului celui Mare, părintele conf. dr. Lucian Farcaşiu a vorbit studenţilor despre pocăinţă şi roadele acesteia în viaţa duhovnicească a creştinului, potrivit textelor liturigce ale Canonului celui Mare şi a învăţăturii Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.

Miercuri seara, partea a treia din slujba Canonului celui Mare, în cadrul Pavecerniţei a fost săvârşită de către Întâistătătorul Eparhiei noastre, Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, înconjurat de soborul părinţilor profesori ai Facultăţii, în frunte cu părintele Decan, prof. dr. Cristinel Ioja. La sfârşitul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a rostit un bogat cuvânt de învăţătură, referindu-se la semnificaţia teologică şi duhovnicească a rânduielilor liturgice ale primei săptămâni, precum şi din întreaga perioadă a Postului celui Mare. Aceste rânduieli au rolul de a sfinţi viaţa noastră, susţinându-ne în întregul parcurs al nevoinţelor duhovniceşti pe drumul Postului celui Mare. Referindu-se la autorul Canonului celui Mare de pocăinţă, Sfântul Andrei, Arhiepiscopul Cretei, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat importanţa teologică a Sfântului şi Marelui Sinod, care a avut loc în anul ce a trecut tocmai în Insula Creta, cetatea Sfântului Andrei Criteanul, fapt care dă şi mai multă valoare acestui Sinod, care vine într-o continuitate de credinţă şi de trăire ortodoxă, în deplin acord cu toate lăsămintele Sfinţilor Părinţi şi învăţători bisericeşti din vechime. Chiriarhul i-a îndemnat pe credincioşi să se ferească de reaua credinţă a defăimătorilor ce voiesc a rătăci şi pe alţii aducând prejudecăţi unităţii creştine.

La finalul slujbei, Părintele Decan al Facultăţii a mulţumit în mod deosebit Înaltpreafinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei pentru grija pe care o poartă neîncetat profesorilor şi studenţilor Facultăţii de Teologie arădene, încununând săptămâna duhovnicească de la începutul Postului celui Mare, prin rugăciunea şi cuvântul profund duhovnicesc al Înaltpreasfinţiei Sale. Episcopul, a arătat Părintele Decan, reprezintă pentru teologie şi pentru teologi, candela care arde neîncetat, alături de cele din Sfântul Altar al Bisericii, pentru că prin mâinile sale se transmite în Biserică harul cel nevăzut, lăsat de Mântuitorul Hristos prin succesiune apostolică.

            Joi seara, cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele lect. dr. Ştefan Negreanu. Răspunsurile alternative au fost date de către studenţii teologi sub directa călăuzire a profesorului de muzică al Facultăţii, conf. dr. Mircea Buta.

            Nădăjduim într-o întărire duhovnicească pe calea postirii și a virtuților, care să rodească în bucuria Sfintei Învieri a Mântuitorului, atât a profesorilor, cât şi a studenţilor Facultăţii de Teologie din Arad.

 

Pr. Conf. Dr. Lucian Farcaşiu     

 

 

Galerie foto (2)


Scrie un comentariu

trimite