Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Încărcarea în mai puțin de un minut a telefonului și PC-ului va fi în curând posibilă

Încărcarea în mai puțin de un minut a telefonului și PC-ului va fi în curând posibilă
Comentează 1

De obicei vrem o durată de viață a bateriei telefonului cât mai lungă pentru ca să nu fim nevoiți să încărcăm smartphone-ul zilnic. Dar, în același timp, am vrea ca telefoanele să se încarce cât mai rapid. Se pare că această din urmă doleanță ne va fi îndeplinită cât de curând.

Toată lumea ar vrea ca telefonul sau PC-ul să se încarce, dacă se poate într-un minut. Nu suntem departe de acest lucru. Potrivit Gearrice, o echipă de cercetători de la Universitatea din Colorado din Boulder, Statele Unite, ne-a adus mai aproape de această realitate datorită unei descoperiri revoluționare.

O tehnică de ultimă oră ar putea permite telefoanelor să se încarce de la 0 la 100% în doar un minut, potrivit unui nou studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences. Această performanță ar fi posibilă prin optimizarea mișcării ionilor în super-condensatori care sunt utilizați pentru stocarea energiei în timpul ciclurilor de încărcare și descărcare cu curent ridicat, de scurtă durată. Ar fi cel puțin de neimaginat să vedem acum un Apple iPhone 15 Pro Max încărcându-se în mai puțin de un minut!

Cheia acestei descoperiri constă în înțelegerea comportamentului ionilor, acești atomi cu o sarcină pozitivă netă, în timp ce se deplasează prin rețeaua complexă de pori microscopici din super-condensatoare. Cercetătorul Ankur Gupta a descoperit că prin îmbunătățirea eficienței mișcării acestor ioni, încărcarea și eliberarea energiei ar putea fi accelerate semnificativ. „Principala atracție a super-condensatorilor constă în viteza lor”, a explicat Ankur Gupta. „Așadar, cum le putem accelera încărcarea și eliberarea de energie? Prin îmbunătățirea eficienței mișcării ionilor”.

Una dintre cele mai importante descoperiri ale echipei a arătat că mișcarea ionilor diferă de cea a electronilor la intersecțiile porilor nanometrici. Acest comportament se abate de la așteptările stabilite de legea fizicianului german Gustav Robert Kirchhoff, un principiu fundamental care guvernează fluxul de curent în circuitele electrice încă din 1845.

Prin cercetările lor, Ankur Gupta și colegii săi au dezvoltat o modalitate de a simula și de a prezice mișcarea ionilor în interiorul a mii de pori interconectați în doar câteva minute. „Aceasta este esența lucrării”, a spus Gupta, „am găsit veriga lipsă”.

Implicațiile acestei descoperiri se extind cu mult dincolo de smartphone-uri, tablete sau alte dispozitive electronice. Vehiculele electrice și laptopurile ar putea beneficia de capacitățile de încărcare și descărcare rapidă oferite de această tehnologie. Gupta prevede un viitor în care acești super-condensatori vor fi o parte integrantă a dispozitivelor electronice și a sistemelor de stocare a energiei, revoluționând modul în care consumăm și gestionăm energia.

Deși va dura ceva timp până când această cercetare să conducă la aplicații comerciale. Totuși perspectiva de a putea reîncărca un smartphone într-o clipă este, fără îndoială, ademenitoare, dar trebuie totuși să avem răbdare.

Foto: google.com


Scrie un comentariu

trimite