În județul Arad, numărul unic 119, telefonul pentru sesizarea situaţiilor de abuz, neglijare şi exploatare a copilului, a fost apelat de peste 250 de ori. Mai mult de jumătate dintre acestea sunt, din păcate, apeluri false
În primele șase săptămâni de la lansarea la nivel național a numărului unic 119 - Telefonul Copilului, call-center-ul instalat de Serviciul de Telecomunicații Speciale la DGASPC Arad a fost apelat de 256 de ori.
Dintre acestea, 115 apeluri au făcut cu adevărat obiectul unei sesizări, chiar dacă nu toate au fost din sfera asistenței sociale și în mod normal nu ar fi trebuit sesizată Protecția Copilului, multe dintre ele fiind redirecționate către alte instituții din administrația publică.
Principalele probleme semnalate de copiii şi adulţii care au apelat numărul 119 în perioada 5 ianuarie - 15 februarie 2022, în județul Arad, vizează neglijarea, abuzul emoţional, fizic și, într-un caz, abuzul sexual, însă neconfirmat ca urmare a verificărilor întreprinse.
“Conform procedurilor, cea mai mare parte din situaţiile de risc la adresa copiilor au fost soluţionate prin consiliere, mediere, în două cazuri de agresiune în familie fiind nevoie, conform celor sesizate, de deplasarea echipei mobile în județ. La fața locului însă cele sesizate la telefonul 119 s-au adeverit doar în cazul unui copil pentru care specialiștii DGASPC oferă acum servicii de consiliere și lucrează cu familia acestuia. Deocamdată nu a fost cazul instituirii unei măsuri de protecție specială”declară Erika Stark, directorul general al DGASPC Arad.
Reprezentanții DGASPC Arad reamintesc cetățenilor că numărul 119 este un telefon unic, gratuit, dar la care pot fi sesizate în regim de urgență doar situaţiile de abuz, neglijare şi exploatare a copilului. Acesta nu poate fi folosit decât în scopul pentru care a fost înființat. Apelurile false vor fi transmise către organele de poliție pentru ca autorii să fie trași la răspundere, conform legii.
Numărul 119 este un telefon unic şi gratuit la nivel naţional pentru situaţiile de abuz, neglijare şi exploatare a copilului. Acesta este operat de către personal specializat și instruit al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad printr-un call-center care funcţionează non-stop.
“119 este implementat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), cu ajutorul acestei platforme operatorii noștri pot vedea de unde se sună, numărul apelantului şi, în situaţia în care se confirmă că este vorba de o situaţie gravă, echipa mobilă de intervenţie a DGASPC Arad se deplaseză la fața locului. În situaţia în care problema semnalată este o urgenţă care pune viaţa copilului în pericol, apelul este transferat automat către 112” precizează Mihaela Codreanu, șef Serviciul Intervenție în Regim de Urgență, Situații de Abuz, Neglijare și Violență Domestică din cadrul DGASPC Arad.