I-a furat telefonul și cardul din buzunar, dar a fost prins la scurt timp de polițiști
Ieri seară, în jurul orei 21.24, polițiștii Secției 1 Vlaicu au fost sesizați despre faptul că, o persoană necunoscută, i-ar fi sustras unei femei, din buzunarul hainei, un telefon mobil și un card de cumpărături.
În urma investigațiilor efectuate, a fost identificat un bărbat de 25 de ani, din județul Botoșani, care, în baza probatoriului administrat a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, cu propunerea luării de măsuri preventive.
Cercetările sunt coordonate sub supravegherea procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit pentru furt calificat.