Harta accidentelor: care au fost în anii trecuţi cele mai periculoase străzi din municipiu
Un proiect de hotărâre de CLM cu privire la actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Arad 2021-2027 și post 2027 a fost pus ieri la transparenţă. Printre aspectele analizate de specialiştii care au întocmit documentul se află şi situaţia accidentelor petrecute pe străzile din municipiu, unele artere de circulaţie fiind considerate periculoase din acest punct de vedere.
„În municipiul Arad, în anul 2019 s-au înregistrat astfel 39 de accidente grave, din care 8 decese în 2019, în scădere față de cele 10 din 2011. Față de 2016, anul în care a fost elaborat primul Plan de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Municipiul Arad, în 2019, numărul persoanelor implicate în accidente grave (persoane decedate sau rănite grav) a scăzut cu 24%.”, susţin specialiştii.
Potrivit acestora, numărul total de accidente a scăzut cu 26 față de 2018 și cu 65 față de 2011. Dintre aceste 39 de coliziuni grave din anul 2019, în zece au implicat pietoni și în patru au implicat bicicliști.
„Cea mai mare parte a accidentelor rutiere se concentrează în zone precum Piața UTA, Piața Spitalului, Gara CFR, Podgoria, unde rețeaua stradală prezintă un aspect întortocheat și preia fluxuri de trafic cu un grad de complexitate ridicat. 38% din accidentele înregistrate la nivel de municipiu au avut loc în zona centrală, de-la lungul străzii Andrei Șaguna (neacordare prioritate vehicule/pietoni), Banu Mărăcine (neacordare prioritate pietoni, abateri bicicliști) și Calea Victoriei (neacordare prioritate vehicule). 4/10 accidente care implică pietoni și 3/4 dintre cele care implică bicicliști au avut loc in Centru. În schimb, doar 2/8 fatalități au avut loc în zona centrală”, se arată în document.
Străzi înguste cu accidente grave
Autorii raportului au ţinut să precizeze că în Bujac, atât în 2018 cât și în 2019, s-au înregistrat accidente grave pe strada Ghioceilor și pe strada Trotușului, din cauza neacordării priorității vehiculelor, iar pe străzile Tiberiu și pe Aurel Vlaicu s-au înregistrat incidente care implică pietoni în ambii ani. Având un caracter rezidențial cu străzi înguste, această zonă ar fi, conform experţilor, potrivite pentru „măsuri de calmare a traficului, semaforizare și creștere a vizibilității la intersecții”. „În cartierul Gai au existat coliziuni de-a lungul străzii Stefan Teneţchi (E68). În 2018 au avut loc 7 asemenea incidente, din motive de ne-acordare a priorității, și de nerespectare a distanței intre vehicule. În 2019 au avut loc 3 incidente, unul dintre ele incluzând bicicliști.
În același timp, de-a lungul bulevardului Niculaie Titulescu (cartierul Micălaca - Zona 300 – Subcetate), au avut loc coliziuni auto din aceleași motive. Aceste zone sunt deservite de bulevarde liniare sau semilineare, care oferă posibilitatea de deplasare la o viteză considerabil de ridicată.
Două fatalități au avut loc pe străzile din jurul Gării Aradul Nou, unul pe Strada Ștefan cel Mare din cauza problemelor medicale și unul în Sânnicolau Mic, din cauza traversării neregulamentare a pietonilor. Tot în Sânnicolaul Mic, pe Strada Steagului, în aceeași intersecție, s-au înregistrat în 2018, 3 accidente din diferite cauze, unul implicând traversarea neregulamentară a pietonilor. Sânnicolau Mic este un cartier în mare parte rezidențial, iar Strada Steagului este principala arteră care leagă cartierul de Gara Aradul Nou și Fântânele de Arad, facilitând atât volum, cât și viteză de trafic ridicată. 3 alte decese au fost înregistrate în Micălaca, pe DN79 - Arad-Chișineu Cris, și pe DJ709 din motive de viteză, alcoolism și neacordare prioritate vehicule”, se mai arată în studiu.
Zone fără incidente
În încheiere mai trebuie spus că potrivit documentului că au existat zone care, deși cu accidente în 2018, nu au prezentat nici un incident de trafic un an mai târziu. Acestea sunt Calea Timișorii (Aradul Nou), Piața Romană (Centru), și Strada Petru Rareș (Gradiște).
Sursa foto: Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Arad 2021-2027 și post 2027