Arși la buzunare: în prag de iarnă, CET-H are de recuperat de la arădeni restanțe de peste 11,2 milioane de lei; cine sunt cei mai mari datornici
În ciuda investițiilor care se fac, sistemul centralizat de încălzire din municipiu are încă multe probleme. Din cauza instalațiilor și conductelor învechite, căldura este produsă scump. Pe de altă parte, CET Hidrocarburi are de încasat de la arădeni datorii restante de peste 11,2 milioane de lei. Este vorba despre sume adunate de-a lungul anilor, printre datornici numărându-se atât societăți comerciale, cât și asociații de proprietari. Fie că este vorba despre entități de bună-credință care pur și simplu și nu și-au mai permis să-și plătească facturile, fie despre clinți cinici, cert este că debitele restante s-au acumulat.
Potrivit reprezentanților societății, CET-H avea de recuperat, la începutul lunii, de la asociaţiile de proprietari/locatari şi agenţi economici suma de 11.219.680 lei, din care 2.091.394 lei de la populaţie şi 9.128.289 lei de la diverși agenţi economici.
„Datoriile cele mai mari le-au acumulat firmele SC Internationalalfar SRL - 3.241.981,72 lei, SC Excelent Prodimpex SRL - 2.587.322,66 lei şi SC Agro Goji Fruct SRL - 665.058,17 lei, şi Asociațua de Proprietari Micalaca bl.584 - 67.374,85 lei, Asociația de Proprietari Palat Neumann - Revoluţiei nr.78 - 55.931,54 lei şi Asociația de Locatari Salacz Gyula nr. 4 - 54.006,68 lei”, susțin reprezentanții CET-H. De menționat că o parte dintre datornici au de plată și penalități consistente. Spre exemplu, conform site-lui cetharad.ro, Asociația de proprietari de la Blocul 584 are de plată penalități de 18.131,05 lei, Asociația Palatul Neuman, de pe Revoluției 78, nu mai puțin de 33.728,88 lei, iar Asociația de locatari Slacz Gyula nr. 4, 17.522,85 lei.
„În faza de procedură de angajament de plată, mediere, acţiuni în instanţă, declaraţii de creanţă şi executări silite se regăsesc facturi emise în sumă de 9.830.200 lei”, a ținut să precizeze conducerea CET-H.
La cât se ridică taxa de rebranșare
Pe site-ul societății se mai arată că pentru recuperarea creanțelor, CET-H vine în întâmpinarea clienților prin aprobarea, la cerere, a unor grafice de plată. „Astfel, datoria acumulată poate fi eșalonată la plată. Acceptarea eșalonării nu înlătura calculul penalităților, acestea calculându-se până la data achitării integrale a debitului, dar nu maimult decat valoarea facturii pentru care au fost calculate.
În situația în care sumele nu sunt încasate, sau nu fac obiectul unui grafic de eșalonare (angajament de plată), societatea va proceda la debranșarea clienților în cauză.
Pe lângă disconfortul creat de lipsa încălzirii și a apei calde, pentru a fi rebranșați la rețeaua de termoficare, clienții trebuie să achite restanța sau prima rată din graficul de eșalonare, împreună cu taxa de rebranșare, care în prezent este de 503,02 lei pentru rebranșarea apei calde și 537,17 lei pentru rebranșarea încălzirii. După îndeplinirea acestor condiții, clinetul este rebranșat la rețeaua de termoficare în termen de trei zile de la efectuarea plații. După ce creanța a îndeplinit condițiile de exigibilitate, clientul restanțier va fi acționat în judecată, situație care atrage după sine și alte cheltuieli suplimentare, pe care nu ni le dorim”, sunt informați arădenii interesați care accesează site-ul CET-H.