Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Grefierii au protestat timp de două ore împotriva eliminării pensiilor de serviciu

Grefierii din mai multe orașe din țară au participat, în această dimineață, între orelele 10-12, la un protest spontan împotriva deciziei care a fost luată, ieri, în Comisia de Muncă și Protecție Socială a Camerei Deputaților care viza eliminarea pensiilor speciale. Printre grefirii care au ieșit în stradă se află și cei care lucrează la Tribunalul și Judecătoria Arad, iar grefierii din județ au protestat în fața instanțelor unde își desfășoară activitatea. De asemenea, la protest au participat și grefierii din cadrul parchetelor.

Grefierii au protestat timp de două ore împotriva eliminării pensiilor de serviciu
Comentează 0

Acțiunea de protest s-a desfășurat între orele 10-12, fără a se perturba activitatea instanțelor de judecată. Potrivit informațiilor pe care le deținem, în momentul de față, în cadrul instanțelor din județul Arad lucrează 150 de grefieri și specialiști IT care ar putea fi afectați de o eliminare a pensiilor de serviciu.

Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial, Sindicatul Dreptatea Vrancea, Sindicatul SinJust Bihor, Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Justiție „Grefierul” Alba, Sindicatul Dreptatea Bacău, afiliate la Federația PUBLISIND în colaborare cu Asociația Grefierilor din România sintetizează într-un comunicat de presă, nemulțumirile oamenilor. „În ședința din data de 10 decembrie 2019 Comisia de muncă și protecție socială a decis amânarea pentru luna februarie 2020 a celor două proiecte de lege privind abrogarea pensiilor speciale și de serviciu, pentru ca Guvernul României să-și exprime un punct de vedere cu privire la acestea. Cele două proiecte au fost repuse pe ordinea de zi a aceleiași comisii în data de 17 decembrie 2019, iar în urma votului a fost adoptat proiectul de lege PL-x 292/2019 care privește abrogarea pensiilor de serviciu și pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri) din sistemul judiciar. Cu toate că Ministerul Justiției, prin Secretarul de Stat prezent în Comisie, și-a exprimat o poziție de menținere a pensiilor de serviciu pentru grefieri și amânarea discutării inițiativei legislative pentru depunerea unui punct de vedere scris în acest sens, proiectul de abrogare a pensiilor «speciale» a fost adoptat, urmând ca, sub rezerva depunerii Raportului de către Comisie, să fie votat în plenul Camerei Deputaților în data de 18 decembrie 2019.

În virtutea dreptului constituțional la liberă exprimare, în raport de soluția adoptată de către Comisia de muncă și protecție socială a Camerei Deputaților și în urma deciziei luate de organele de conducere ale organizațiilor noastre sindicale și profesionale, față de locul și rolul categoriei noastre profesionale în înfăptuirea actului de justiție, reprezentând „motorul” fiecărei instanțe și fiecărui parchet,

I N F O R M Ă M  P U B L I C

că sistemul judiciar urmează să fie blocat dacă acest proiect de lege va ajunge la vot final în plen și va conduce la abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate (grefieri). Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea înțelege să declanșeze ca primă acțiune de

P R O T E S T

Miercuri, 18 decembrie 2019, începând cu ora 10:00 – ieşire în faţa instanţelor şi a parchetelor pe timpul activității Plenului Camerei Deputaților, închiderea arhivelor și a registraturilor și suspendarea ședințelor de judecată. Aceasta reprezintă o primă formă de protest care va conduce până la blocarea totală a activității în instanțe și parchete. Prima dată am avertizat, astăzi garantăm

JUSTIȚIA NU SE POATE ÎNFĂPTUI FĂRĂ GREFIERI!”

Galerie foto (11)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite