Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Glad Varga (PNL): „România e sufocată de deșeuri, iar Guvernul PSD stabilește obiective realizabile doar pe hârtie!”

La cinci ani de la termenul limită oficial pentru revizuire şi după ce Comisia Europeană a decis în aprilie 2017 să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene într-o procedură de infringement pe acest subiect, Guvernul Tudose a aprobat Planul naţional de gestionare a deşeurilor, iar hotărârea de guvern pentru aprobarea acestuia a fost publicată în Monitorul Oficial în prima săptămână a lunii curente.

Glad Varga (PNL): „România e sufocată de deșeuri, iar Guvernul PSD stabilește obiective realizabile doar pe hârtie!”
Comentează 0

Cu un conţinut de peste 400 de pagini, nu e de mirare că documentul s-a lăsat aşteptat, fiind subiectul numeroaselor avertismente din partea Comisiei Europene. Planul naţional de gestionare a deşeurilor şi programul de prevenire a generării deşeurilor trebuiau revizuite şi actualizate până în 2013, în conformitate cu obiectivele Directivei-cadru privind deşeurile 2008/98/CE şi ale economiei circulare.

Stufoasa prezentare a legislaţiei care reglementează domeniul la nivel naţional şi european, inclusă în document, şi datele statistice, care au ca prag de referinţă anul 2014, confirmă declaraţiile recente ale ministrului mediului, Graţiela Gavrilescu, şi anume că, prin aprobarea Planului naţional de gestionare a deşeurilor, „se bifează procedura de infringement şi o condiţionalitate ex-ante pentru România”.

Astfel, bifatul pare a fi o acţiune de succes pentru membrii Guvernului PSD-ALDE, de vreme ce obiectivele stabilite în planul naţional de gestionare a deşeurilor, a cărui revizuire a durat ani de zile, sunt similare unora stabilite încă din 2005 şi, analizând situaţia reală actuală, putem spune că aparţin domeniului fantastic.

Cel mai simplu şi la îndemână exemplu este valoarea ratei de reciclare a deşeurilor municipale, care conform INS a atins 13,12% în 2015, pornind de la 0,29% în 2003. Deci aproximativ 13% în 12 ani. În Planul naţional de gestionare a deşeurilor, recent aprobat, Guvernul Tudose îşi asumă, ca ţintă, pregătirea pentru reutilizare şi reciclare a 65% din masa deşeurilor municipale până în 2030 (cu ţintă intermediară de 60% în anul 2025). Adică o creştere cu peste 50% a acestui indicator, tot într-o perioadă de 12 ani.

Se desprinde o singură concluzie – coaliţia PSD-ALDE a procedat în cazul Planului naţional de gestionare a deşeurilor la fel ca în elaborarea propriului program de guvernare. Pe principiul „hârtia suportă orice”, curg obiectivele şi procentele mărinimoase şi utopice în domeniul deşeurilor,  în vreme ce marile oraşe sunt sufocate de deşeuri, haldele de depozitare şi-au atins limita de viaţă, soluţii viabile sunt departe de a fi implementate, iar Comisia Europeană va trece cel mai probabil la aplicarea de penalităţi. Şi, ca şi în cazul programului de guvernare, cei care vor plăti vor fi cetăţenii români.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite