Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Glad Varga (PNL): „Parlamentarii PSD au scos Aradul din Legea Centenarului”

Glad Varga (PNL): „Parlamentarii PSD au scos Aradul din Legea Centenarului”
Comentează 1

“Astăzi a avut loc, din nou, dezbaterea Legii Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, în ședința reunită a Comisiilor pentru Cultură, Arte, Mijloace de Informare în Masă și pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului. Amendamentul meu și al deputatului Pistru privind includerea Aradului în Legea Centenarului, ca fiind parte din lista orașelor Marii Uniri, a fost respins de către coaliția de la guvernare, chiar dacă cu o lună în urmă, în cadrul comisiei pentru cultură primise aviz favorabil. În locul amendamentului nostru a fost aprobat cel al social-democraților care exclude Aradul din lista orașelor Marii Uniri din Legea centenarului.

Consider că este nedrept față de arădeni ca deputatul PSD, Dorel Căprar să semneze un amendament care anulează prezența Aradului în Legea Centenarului.

Este suspect modul prin care cei din PSD au modificat aproape toate articolele din Legea Centenarului, pe ultima sută de metri, printr-o procedura foarte rapidă, schimbând inclusiv titlul legii, din simplul motiv că această inițiativă a fost a Partidului Național Liberal.

În ciuda eforturilor noastre de a oferi respect și recunoștință Aradului și înaintașilor noștri prin acest amendament de includere în lista orașelor Marii Uniri, am rămas surprins de atitudinea nepăsatoare de care au dat dovadă parlamentarii PSD.

Cu toate acestea am speranța că mâine, la votul din plen, măcar parlamentarii de Arad să își schimbe votul și să susțină amendamentul respins astăzi în comisii.

Munca noastră nu se încheie aici în ceea ce privește Legea Centenarului! Vom milita în continuare pentru ca Aradul să fie inclus în Legea Centenarului prin Hotărâre de Guvern, astfel încât să nu fie exclus de la manifestările de celebrare cu ocazia împinirii celor 100 de ani de la Marea Unire” a declarat deputatul PNL, Glad Varga.

Comunicat PNL Arad

Galerie foto (1)


Scrie un comentariu

trimite