Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Glad Varga pledează pentru o participare masivă la vot, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale


Glad Varga, deputat PNL de Arad, pledează pentru o participare masivă la vot, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Asta, în condițiile în care, a fost lansată o campanie otrăvită în mediul on-line, pentru a demobiliza electoratul care se poziționează în mod natural împotriva PSD.  

Glad Varga pledează pentru o participare masivă la vot, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale
Comentează 0

„Această ultimă săptămână dinaintea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale aduce în faţa românilor confirmarea că guvernarea PSD s-a construit pe minciună, pe inducerea în eroare, pentru a câştiga politic şi nu numai. O dovedeşte abilitatea unor exponenţi de vază ai PSD, care au ocupat funcţii cheie în guvernele perindate de-a lungul celor trei ani de mandat, de a se implica în diseminarea ştirilor false având ca temă subiecte de maximă importanţă pentru cetăţeni (salariile şi pensile, sistemul de sănătate, impozitarea banilor trimişi în ţară de românii care lucrează în străinătate). Mai mult, propaganda mincinoasă a aparatului asimilat PSD a căpătat valenţe de cea mai joasă speţă (postări xenofobe), având ca scop final boicotarea acestui al doilea tur”, susține deputatul liberal Glad Varga. În concluzie, singurul răspuns care merită dat este participarea la vot. „Ca factori politici, suntem datori, în faţa celor care ne-au ales, cu un proces electoral onest şi transparent. Iar toate cele expuse mai sus au o singură soluţie - participarea masivă la votul din 24 noiembrie 2019 şi alegerea României normale, care poate deveni astfel realitate”, a încheiat Glad Varga.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite