Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Gheorghe Falcă: „România trebuie să fie prezentă în instituțiile UE!”

Europarlamentarul PPE/PNL, Gheorghe Falcă, a transmis un mesaj ferm privind promovarea românilor în instituțiile Uniunii Europene.

„Subreprezentarea Europei Centrale și de Est la nivelul angajaților UE, mai ales în funcții de conducere, reprezintă o amenințare la adresa democrației europene! Subreprezentarea României și a regiunii noastre este o încălcare a acestor principii, iar la nivelul UE, renunțarea la principii înseamnă o amenințare la adresa democrației”, subliniază europarlamentarul Falcă.

Gheorghe Falcă: „România trebuie să fie prezentă în instituțiile UE!”
Comentează 0

În acest context, Gheorghe Falcă susține că atât Comisia Europeană, dar și Consiliul, „au datoria de a lua măsuri imediate pentru a remedia această situație absolut inacceptabilă!”

„Observatorul Liderilor UE 2024 (GRELO2024) confirmă faptul că, de la extinderea din 2004, Europa de Vest și de Sud a acaparat 83% din numirile la funcții de conducere, în timp ce regiunea noastră a primit doar 4%. Aceste cifre nu reflectă realitatea demografică a UE! Cetățenii din Europa de Vest dețin 51% din numiri, deși reprezintă doar 38% din populația UE. În schimb, România și regiunea ei, cu 23% din populație, are o pondere de doar 2% în conducerea UE!

Prin urmare, lipsa de reprezentare a Europei Centrale și de Est are consecințe grave. Să ne uităm doar la ignorarea – mă refer aici la birocrația UE – semnalelor de alarmă trase de noi, cei din Est, ani de zile, cu privire la pericolul rusesc”, transmite tranșant Gheorghe Falcă.

Nu este prima dată când europarlamentarul arădean ridică această problemă, încă de la începutul primului mandat în Parlamentul European acesta transmițând tuturor instituțiilor UE un manifest pentru aderarea meritată a României la Schengen.

„Cred că este timpul ca UE să ia măsuri concrete pentru a remedia această subreprezentare aberantă! Consiliul European și Comisia trebuie să recunoască gravitatea lipsei de reprezentare a regiunii noastre și impactul negativ al acesteia asupra incluziunii cetățenilor. Trebuie stabilite obiective și ținte clare pentru a crește reprezentarea Europei Centrale și de Est în conducerea UE. Trebuie implementate politici de acțiune afirmativă, colectarea de date detaliate și un proces îmbunătățit de selecție și păstrare a funcțiilor. Progresele trebuie monitorizate public prin revizuiri anuale.

Este timpul ca Europa să își îndrepte cu adevărat atenția și spre Est”, a completat Gheorghe Falcă.

 

 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite