Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Gerul s-a instalat în jumătate de țară. Minus 18 grade, marți dimineața

România a intrat într-un proces de răcire de la începutul săptămânii, care se face resimțit deja în jumătate din țară. Gerul e va instala la noapte în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, cele mai scăzute temperaturi fiind în estul Transilvaniei.

Gerul s-a instalat în jumătate de țară. Minus 18 grade, marți dimineața
Comentează 0

La primele ore ale dimineții de marți, se înregistrau minus 18 grade la Petroșani, minus 15 grade la Vârful Omu și minus 14 la Bâlea Lac.

Temperaturile resimțite sunt mai scăzute: minus 26 de grade în Banat, la Tarcu și minus 21 de grade în apropiere de Tulcea.

Astăzi vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, însă doar cu totul izolat va ninge slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 şi 4 grade. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile estice. Pe arii restrânse va fi ceaţă, mai ales dimineaţa şi noaptea.

În Capitală, dimineata se înregistrează -4...-3 grade. Pe parcusrul zilei, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 2...3 grade.

Miercuri, vremea va fi rece pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, chiar geroasă dimineata în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Moldovei si izolat şi în restul teritoriul. Temperaturile maxime se vor încadra între -6...-5 grade in depresiuni și în estul Moldovei şi 4 grade la Drobeta.

Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări în partea de nord şi nord-est a teritoriului, iar ziua şi în regiunile sudice şi sud-vestice, mai persistente în zona Carpaţilor Meridionali şi a Subcarpaţilor Getici, unde izolat va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Pe arii restrânse în zonele joase de relief va fi ceaţă, mai ales dimineaţa şi noaptea.

În capitală, vreme rece, mai ales dimineaţa. In jur de -6 grade dimineata si 1 grad la amiaza.

Joi vremea se va încălzi în majoritatea zonelor ţării, dar dimineaţa încă va fi ger local în Moldova şi Transilvania, pe arii restrânse în Muntenia, Oltenia şi Maramureş şi numai izolat în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3...-2 grade in depresiunile din estul Transilvaniei dar si in Moldova si Dobrogea şi 6 grade la Timisoara si Oradea, mai ridicate chiar in Dealurile de Vest până la 8-9 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Local, îndeosebi dimineaţa, va fi ceaţă.

În Bucureşti, temperatura aerului va fi în creştere uşoară, dimineaţa însă va fi tot rece, cu valori termice apropiate de limita gerului, îndeosebi în zona preorăşenească: -10...-7 grade. Temperatura maximă va fi de 3...4 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Mai ales dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.

Sursa

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite