Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

GAL „Lunca Mureşului de Jos” - zece ani de activitate sărbătoriţi la Pecica (FOTO)

Grupul de Acțiune Locală (GAL) „Lunca Mureșului de Jos” a sărbătorit astăzi, la Pecica, zece ani de activitate și performanță. Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad și unul dintre inițiatorii acestui Grup de Acțiune Locală, a participat la eveniment alături de primari din cele 20 de localități componente, membri fondatori și membri ai celorlalte grupuri de acțiune locală din județ, precum și reprezentanți ai Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR).

GAL „Lunca Mureşului de Jos” - zece ani de activitate sărbătoriţi la Pecica (FOTO)
Comentează 0

„În urmă cu 10 ani, când am contribuit, și o spun cu mândrie, la crearea acestui grup de acțiune locală, am înțeles, când puțini credeau în ele, importanța GAL-urilor şi ce posibilitate de dezvoltare a spaţiului rural și a micului urban există prin intermediul acestora. Mă bucur să constat, acum, la 10 ani de la semnarea primului contract, că în acest deceniu de activitate au reușit să își asume cu succes un rol în dezvoltarea județului și reducerea diferenţelor dintre mediul urban și cel rural. «Lunca Mureșului de Jos» este unul dintre cele mai eficiente grupuri de acțiune locală din România, iar ca dovadă stau fondurile accesate și proiectele realizate în cei zece ani de activitate. 

Eu cred că o localitate se dezvoltă atunci când pe lângă investițiile administrației locale, există și inițiativă privată. În ce privește GAL-urile, trebuie să înțelegem că nu ne referim doar la proiecte accesate de administrație, ci îndeosebi la proiecte accesate de micii fermieri, care reușesc să-și facă o afacere de familie, ceea ce este foarte important pentru comunitățile locale. Demn de menționat este faptul că aceste grupuri de acțiune locală reușesc să acceseze aproape integral fondurile disponibile în fiecare exercițiu financiar, ceea ce este un argument în plus pentru transferarea mai multor competențe la nivel local. 

În final, felicit echipa Grupului de Acțiune Locală «Lunca Mureșului de Jos» pentru munca, dăruirea și implicarea care au condus la rezultate pozitive și proiecte de succes. Le mulțumesc și pentru faptul că sunt un partener al evenimentelor și târgurilor organizate de Consiliul Județean Arad, prin care ne dorim să promovăm producătorii locali, gastronomia și vinurile arădene, specificul local și zonele turistice ale județului nostru”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. 

Grupul de Acțiune Locală „Lunca Mureșului de Jos” conține 20 localități atât din județul Arad, cât și din județul Timiș: Pecica, Nădlac, Dorobanți, Iratoșu, Peregu Mare, Semlac, Șeitin, Secusigiu, Felnac, Zădăreni, Vladimirescu, Fântânele, Zăbrani, Frumușeni, Șagu, Vinga (județul Arad), respectiv Sânpetru Mare, Variaș, Orțișoara, Pișchia (județul Timiș). Asociația are un număr de 70 membri, din care 21 de instituții publice și 49 parteneri reprezentând sectorul privat.

 

Galerie foto (10)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite