Unii dintre prieteni îmi spun că mă invidiază pentru faptul că mereu văd lucruri noi, frumoase și mai mult , îmi fac și prieteni pe unde ajung. Atunci când îndrăgești un loc nu poți să nu îndrăgești și acei oameni ai locului de la care ai întotdeauna ceva de învățat și fără de care nu ai putea pătrunde în tainele trecutului sau frumusețea acelor locuri.

A cunoaște o zonă numai din drumul mașinii este puțin, poți spune doar că ai văzut ceva din acel loc, însă a străbate cu piciorul plaiuri, împreună cu un prieten din loc care îți poate spune o mulțime de lucruri petrecute în negura timpului sau  prezente despre acele tărâmuri este altceva. Atunci poți spune că ești parte din acel loc, te vei simți ca acasă, este ca un văl care se trage la o parte din calea ta, oamenii te vor simți de-ai lor, iar simplitatea și omenia te vor face îndrăgit  oriunde vei ajunge.

Pe ,,Băcica,, Nicolae de la Botfei, pentru că așa îl știu toți, l-am cunoscut anul trecut, am simțit că este un om cu suflet mare și am rămas prieteni. Poate tocmai această prietenie mi-a stârnit dorința de a cunoaște mai mult din aceste minunate și frumoase plaiuri ale Botfeiului. Numai cine nu a fost vreodată pe Valea Botfeiului nu știe cât de frumoase sunt aceste locuri, iar cel care a fost odată acolo cu siguranță se va întoarce mereu fie și numai pentru o zi de a petrece cu familia sau prietenii la aer curat și o frigare.

Valea Botfeiului este pentru mine una dintre cele mai pitorești locuri din județul Arad unde întotdeauna mă reîntorc cu drag, cum de altfel  o fac pe toate văile comunei Hășmaș, pentru că toate sunt superbe. În urmă cu ceva vreme fusesem prin zonă și i-am promis lui „Băcica” că voi ajunge și la el la pescărie ca să îmi arate câteva locuri frumoase de aici, însă nu înainte de a face un pește pe grătar scos din balta lui sau poate impropriu spus baltă pentru că o parte din valea Botfeiului alimentează cu apă proaspătă și pescăria.

Trebuie să spun fără a lăuda, că a fost cel mai bun pește pe care l-am mâncat vreodată, fără miros de mâl sau concentrate, având o carne deosebit de gustoasă. Pentru asta îi mulțumesc lui Băcica și doamnei Iuliana care fiind o gospodină desăvârșită, l-a preparat foarte gustos. Băcica Niculae fiind un om gospodar din fire și-a făcut o mică pescărie cu câțiva ani în urmă cu forțe proprii, iar acum are pește mare în baltă și din belșug iar locul...este superb.

Dar nu acest lucru este primordial pentru acest om, ci faptul că are un loc al său în natură pe care îl îndrăgește deși are o gospodărie frumoasă în Botfei, dragostea pentru aceste locuri natale îl face să dorescă să stea aici mai mult decât în sat.

Mi-a spus că nu este loc din zonă pe unde să nu fi călcat el cu piciorul, copilărind aici și sunt convins că nu ar putea trăi nicăieri altundeva decât la Botfei, aproape de umbra pădurii din spatele grădinii lui, de fânețele și micile țarini din partea satului. El este un fel de staroste al văii Botfeiului pe care o îndrăgește mult, este omul care cunoaște ca în palmă fiecare colțișor al locului, de altfel fiind și consilier local la Primăria Hășmaș.

Pe vale însă am văzut și o frumoasă cabană ce atrage atenția din drum, a unei familii  din Arad  de care tot Băcica are grijă. Așezată sub poala pădurii într-un cadru natural de excepție, cu valea Botfeiului trecând prin spatele ei, este un paradis, un loc în care îți dorești să înnoptezi măcar o noapte, iar seara pe asfințitul soarelui vei avea parte de concertul greerilor din fâneața cu iarbă înaltă, încă necosită din fața cabanei.

Dimineața  este ceva ireal de frumos să ieși pe balconul camerei unde te-ai odihnit peste noapte în aer curat și miresma salcâmului de pe lângă vale, să asculți glasul privighetorii care îți aduce aminte de frumoasa copilărie și vacanțele petrecute în satul bunicilor.

Ce poate fi mai frumos decât să ieși pe terasa cabanei la o cafea aburindă în liniștea dimineții și trilurile păsărelelor, când încă iarba este plină de rouă, iar soarele își aruncă încă timid câte o rază peste culmea pădurilor !

Apoi odată cu dimineața și cucul își cânta numele de undeva din pădurea ce ține umbră cabanei, glasul lui imbinându-se cu susurul liniștit al văii Botfeiului. Cu siguranță veți dori ca sejurul să țină măcar o săptămână. Am plecat de la frumoasa cabană cu tot confortul ei (baie, bucătărie) și frumoasa priveliște de la balcon, iar îndepărtându-ne încă se mai auzeau greerii în iarbă și talanga unei văcuțe ce păștea aproape pe lângă vale, care mi-a amintit de traiul liniștit al omului de la țară cu ciurda de vaci intrând agale pe ulița satului când se înserează.

Știam de mulți ani Cabana Silvică și de vânătoare a Ocolului Silvic Beliu, este o oază de liniște fiind înconjurată de păduri. Nu știam însă că a fost renovată și am toată stima pentru Șeful Ocolului Silvic  Beliu (RNP), Ing. Țolea Ionel și pentru toți ceilalți silvicultori (care pentru o perioadă mi-au fost colegi), pentru faptul că pădurile de aici sunt îngrijite, am văzut aici oameni cu dragoste de pădure, pe care mă bucur să-i revăd întotdeauna.

Întorcându-ne de la Cabana Silvică la pescărie, focul încă mai ardea aruncând văpăi roșii armonizându-se cu înserarea care începea să-și facă încet prezența, simțind de altfel și răcoarea ce se revărsa peste frumoasa vale. Dacă ar fi să colinzi pădurile Botfeiului, “Băcica Lae” este cel mai potrivit om pentru a vă fi ghid. Am promis să mă întorc din nou pe Valea Botfeiului, dar atunci voi dormi o noapte aici la cabană, iar dimineața vom lua ranițele în spate și vom colinda pădurile la pas, cu gândul de a ajunge pe Vârful Pleșu la troiță și pe Vârful Bălăteasa la troița și mormântul haiducului Matei (din Botfei), cel care băga spaima în cei bogați și ajuta oamenii săraci din zonă în vremuri de demult apuse,, trăind în codrii Botfeiului și pentru care și astăzi cei bătrâni încă au respect.

Am plecat odată cu înserarea din Botfei, cu sufletul încărcat de frumos și cu bucuria că am petrecut o frumoasă zi în natură alături de oameni dragi, lăsând în urmă valea Botfeiului și pădurile ei peste care se lăsa încet negura nopții. De acolo de pe vale se mai aude în noapte doar huhurezul din când în când și lătratul unui câine în sat ca un ecou din depărtare, apoi se lasă încet liniștea și peste imensitatea codrilor.